Pe drumurile argeşene, vitezomanii vor fi vânaţi cu radare cu laser

De curând, opt aparate radar de tip LTI 20-20 TruCAM au intrat în dotarea Poliţiei Române şi au fost repartizate spre folosinţă  poliţiştilor Secţiei de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române și mai multor inspectorate de politie județene, printre care și Argeșul.

Modelele au camera video HD de înalta fidelitate şi un laser integrat, fiind cele mai performante aparate de măsurare a vitezei disponibile în acest moment. Aparatul adună pe cardul de memorie înregistrări video și fotografii HD detaliate, ce pot cuprinde marca maşinii, plăcuţa de înmatriculare şi chiar trăsăturile faciale ale conducătorului auto.

Politiştii rutieri au fost instruiţi în cadrul unor cursuri pentru utilizarea unei astfel de aparaturi si vor actiona pentru combaterea eficientă a vitezei excesive pe şosele şi preîntâmpinarea accidentelor de circulaţie.
Potrivit unui comunicat oficial, un astfel de aparat radar tip pistol va fi folosit de către poliţiştii Secţiei de Poliţie Autostrăzi din cadrul Inspectorului General al Poliţiei Române, având în vedere valorile de trafic în creştere şi vitezele de deplasare a autovehiculelor care circulă pe aceste artere rutiere.

Celelalte 7 aparate au fost distribuite către structurile rutiere din cadrul D.G.P.M.B. şi Inspectoratelor de Poliţie ale Judeţelor Argeş, Bacău, Braşov, Suceava, Prahova, Timiş, unde se înregistrează valori mari de trafic, în special la sfârşit de săptămână sau în perioada sărbătorilor sau reţeaua rutieră este caracterizată printr-un trafic intens, în special pe perioada sezonului estival /sărbătorilor de iarnă (cu ocazia revenirii în ţară a cetăţenilor români care au reşedinţa normală pe teritoriul statelor membre U.E.).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.