Patriarhia Română dezminte informațiile potrivit cărora Patriarhul Daniel are probleme de sănătate

sursa foto: Agenția de știri Basilica

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, a dezmințit miercuri informațiile difuzate în spațiul online potrivit cărora Patriarhul Daniel are probleme de sănătate și a asigurat că starea de sănătate a Preafericirii Sale este „foarte bună”.

Mesajul integral: „În pofida unei știri otrăvite de minciună, lansată iresponsabil în spațiul virtual, unde absolut oricine are acces, dar și posibile accese de imaginație exaltată, mă bucur să vă confirm oficial că starea de sănătate a Părintelui Patriarh Daniel este una foarte bună. Dumnezeu să ne dăruiască sănătate tuturor, dar și inspirația de a avea grijă de sănătatea noastră spirituală!
Zile senine, luminate în continuare de bucuria Învierii Domnului!”, a transmis Vasile Bănescu.
(sursa: Agenția de știri Basilica)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.