Patriarhia Română a trimis 8 tone de alimente monahilor români din Muntele Athos

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a inițiat o amplă acțiune filantropică pentru sprijinirea comunităților monahale românești din Sfântul Munte. Ajutoarele, constând în alimente neperisabile, vin într-un moment crucial, marcat de creșterea numărului de pelerini după recentele canonizări ale sfinților athoniți români.

Opt tone de produse alimentare de strictă necesitate au ajuns în aceste zile la schiturile și chiliile românești din Athos, printr-un transport special organizat de Patriarhia Română.

Transportul, care a inclus ulei, zahăr, magiun, vin liturgic, conserve de pește, cașcaval și cozonac, a fost descărcat inițial la Schitul Prodromu, de unde alimentele au fost redistribuite către Schitul Lacu și chiliile românești de la Mănăstirea Vatoped (Sf. Ipatie, Sf. Gheorghe și Sf. Ioan Botezătorul – Colciu).

Arhimandritul Atanasie Floroiu, starețul Schitului Prodromu, a subliniat importanța acestui gest: „În fiecare zi avem peste 100 de închinători care ne trec pragul. Acest dar înseamnă mult, mai ales că avem și șantiere deschise. Îi mulțumim Preafericitului Părinte Patriarh Daniel că s-a gândit la noi în această perioadă de vârf, când trebuie să asigurăm masa pelerinilor, muncitorilor și meseriașilor”.

Pe lângă alimente, Patriarhul României a decis ca în Sfântul Munte să fie trimise periodic și cele mai noi publicații ale Editurilor Patriarhiei. Acțiunea a beneficiat de sprijinul logistic al Tipografiei Cărților Bisericești, al Societății Chivotul Mare și al Federației Filantropia.

Părintele Ciprian Ioniță, consilier patriarhal, a explicat că acest demers nu este unul izolat: „Prin această acțiune, încercăm să deschidem un drum. Ne propunem să venim de cel puțin două ori pe an pentru a ajuta așezămintele istorice românești din Sfântul Munte”.

Nevoia de aprovizionare a crescut semnificativ după ce Patriarhia Ecumenică a canonizat, anul trecut, mai mulți cuvioși români care s-au nevoit în Athos: Sfinții Dionisie de la Colciu, Nifon, Nectarie Protopsaltul și Petroniu de la Prodromu. Recunoașterea sfințeniei lor a atras un flux sporit de credincioși români dornici să se închine în locurile unde aceștia au trăit.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.