Pastorală la Nașterea Domnului Iisus Hristos – 2016

Domnul Dumnezeu, Cel preamărit în Ipostazele Sale: de Părinte al Luminilor și Tatăl a tot ce viază în Universul vizibil și invizibil; Fiul sau Logosul, Cel Întrupat, făcându-se și Fiu al Omului; Duhul Sfânt, Care pretutindenea este și pe toate le plinește, Treimea cea Sfântă și de o Ființă, ne-a gândit pe fiecare dintre noi și ne-a întrupat în decursul timpului pe toate meridianele și paralelele lumii.

Întreaga Creație este bucuria pe care și prin care, Sfânta Treime ne-a făcut contemporani și împreună martori ai frumuseții lumii văzute, din care ne împărtășim, ca fiind darurile făcute din veșnica iubire dumnezeiască.
Fiecare dintre noi, avem cunoștință de darul apei, regnul mineral; darul vegetației în toată plenitudinea, adică regnul vegetal; darul tuturor viețuitoarelor de pe pământ, din aer și din apele râurilor, mărilor și oceanelor, deci regnul animal; c-apoi să se încununeze întreaga Creație, cu regnul uman, adică zidirea întregului neam omenesc de la începuturi și până azi, întreaga Coroană a Creației fiind omul, ființă tainică și unică.

Dreptmăritori creștine și creștine,

Pe chipul fiecăruia dintre noi, Dumnezeu și-a pus pecetea dumnezeirii Sale, aducându-ne aminte mereu de Creatorul nostru, Care a zis: „Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră, ca să stăpânească peștii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietățile ce se târăsc pe pământ. Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie.”

Așa s-au făcut toate atunci, așa au dăinuit până azi, și tot așa va fi de-a pururi, Tiparul Creației rămânând neschimbat!
Când auzim că Dumnezeu a luat țărână din Pământ și a zidit pe primul om, în Universul vizibil, suflând în fața lui duh de viață, făcându-se omul suflet viu și așezat în Grădina Edenului, gândul nostru însoțește misterul Creației și inima ne îndeamnă să-I mulțumim lui Dumnezeu, că ne-a făcut martori la minunile pe Care le-a săvârșit și care azi ne uimesc, cum au uimit pe îngerii care erau martori vii, când Dumnezeu a croit Universul cu toate frumusețile dumnezeiești. Pentru a rezista în timp, Dumnezeu a hotărât și a zis: „Iată, vă dau toată verdeața (iarba) ce face sămânță de pe toată fața pământului și tot pomul ce are rod cu sămânță în el. Aceasta va fi hrana voastră.”

Iubiți credincioși și credincioase,

Toate au fost așezate cu dumnezeiască rânduială, primii zidiți – Adam și Eva, în Familia Primordială, fiind strămoșii noștri părinți, primind poruncă de la Dumnezeu să împlinească poruncile Sale, pentru că: „Mai înainte de așezarea temeliei lumii ne-a ales pe noi Dumnezeu să fim sfinți și fără prihană înaintea feței Sale, rânduindu-ne mai dinainte pe noi, din dragoste.”
La începutul rânduielilor așezate de Dumnezeu, din neascultare, strămoșii noștri cad din iubirea lui Dumnezeu, deși Dumnezeu le-a poruncit să împlinească porunca Sa, dar din cauza fericirii în care i-a așezat, au uitat și s-au abătut de la porunca primită.

Înțelepții lumii au spus că: „朷iața este o tragedie pentru cel care simte, și o comedie pentru cel care gândește”・ Oricum, drama și tragedia neascultării de Dumnezeu n-a rămas un act închis în Istoria Creației. Chiar atunci Dumnezeu a făgăduit, că la „柝linirea vremii”・ ne va dărui mântuirea din păcatul neascultării; învățându-ne să viețuim „枅ără prihană”・ pentru a ne da nouă puterea „枋a să ne facem fii ai lui Dumnezeu”・
Niciodată, Dumnezeu, în iubirea Sa veșnică, nu a încetat să poarte de grijă Creației Sale, ca și acum, noi bucurându-ne, știind mai ales inima de Părinte pentru pruncii Săi.

Dreptmăritori Creștini, iubitori ai Nașterii lui Iisus Hristos,

Ceea ce trebuie să nu uităm niciodată, este dragostea statornică a lui Dumnezeu pentru noi oamenii: „Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”

Profeții biblici, cu sute de ani înainte de venirea lui Iisus Hristos în vatra noastră omenească, ne-au arătat în cărțile lor: „Căci, iată Domnul va ieși din locașul Său. Se va coborî și va păși peste înălțimile pământului”, pentru că: „Îi iubeam cu dragoste părintească, cu iubire fără de margini. Am fost pentru ei ca unul care le ridică jugul de pe grumajii lor și mă plecam către ei și-i hrăneam.” Rostul sau menirea venirii lui Iisus Hristos a fost de a ne ridica jugul de pe grumajii noștri, pe care singuri l-am luat asupra noastră, prin păcatul neascultării, dar și mai mult, Iisus: „Cel ce vine din Cer este deasupra tuturor”, S-a plecat către noi, ca să ne hrănească din darurile iertării și ale mântuirii.
Și mai mult decât această bucurie dumnezeiască, o dată cu venirea lui Iisus în această lume, noi am ajuns în noua ipostază de a fi „uniți într-un singur trup” în Domnul nostru Iisus Hristos, Care atunci „când S-a întrupat și S-a făcut om asemenea nouă, dar fără de păcat, Fiul lui Dumnezeu a cuprins în Sine șirul lung de oameni, noi toți avem acum apropiere către Tatăl într-unul și același Duh”, așa cum ne-a lăsat mărturie Sfântul Irineu.

Acum, noi, toți oamenii, alcătuim o zidire nouă, ca fii ai aceluiași Părinte, noi toți suntem frați unii cu alții pentru că: „nu mai este elen și iudeu, tăiere sau netăiere împrejur, barbar, scit, rob sau slobod, ci toate și întru toate este Hristos.”

Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Așadar, odată cu Întruparea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, dar și Fiul Omului, noi suntem chemați la o viață nouă, adoptând un nou stil de viață duhovnicească, plină de responsabilitate mântuitoare, în care își găsesc sălaș statornic: dreptatea, pacea și fericirea! Iar ca „Învățător al dreptății”, El nu poate avea „odihnă până când nu se va așeza pe pământ dreptatea”, iar ca „Domn al Păcii” El a întemeiat Împărăția Sa, în care trebuie să fie „belșug de pace cât va sta luna pe cer.”

Iisus Hristos, ca Izvor al Fericirii cerești și al bucuriei pământești, ne dăruiește nouă mai mult decât dorim sau cerem noi, fiindcă este Părintele nostru ceresc și ne asigură pe noi toți: „cele pe care ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit, pe acelea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El.”

De aceea, se cuvine să lepădăm întreaga viețuire păcătoasă de până acum, să trăim în omul cel înnoit prin examen de conștiință, arătarea neputințelor noastre lui Dumnezeu, Iisus Hristos și rugămintea de a ne vindeca de toate rătăcirile de la Calea, Adevărul și Viața cea adevărată. Așa vom putea spune, ca oarecând dumnezeiescul Pavel: „De acum nu mai viețuiesc eu: viețuiește în mine Hristos.”
Aceasta este suprema ipostază, ca Hristos să viețuiască în noi, în gândirea și inima noastră, în mintea noastră, în privirea, auzul și rostirea noastră, în lucrarea de zi cu zi, în munca noastră felurită, în ascultările noastre, oricare ar fi ele, personale și obștești, în cultura și știința noastră, precum și în veselia și bucuria duhovnicească, la care ne-a chemat și îndemnat Însuși Iisus Hristos, când, după biruința împotriva morții, înviind din mormânt și venind din iadul suferințelor, ne-a poruncit, pentru totdeauna: „Bucurați-vă!”

Din adânc de vremuri, Apostolul Neamurilor, Sfântul Apostol Pavel ne strigă și ne îndeamnă: „Bucurați-Vă pururea întru Domnul. Și iarăși vă zic: Bucurați-vă!” Bunătatea voastră „îngăduința voastră să se facă știută tuturor oamenilor. Domnul este aproape”, de fiecare dintre noi! Pentru aceasta S-a coborât pe Sine și a venit în vatra fiecăruia dintre noi, ca să nu fim singuri. El a venit ca o Jertfă din Iubire, pentru că în orice jertfă este iubire și în Iubire Logosul, Iisus Hristos, care suspină împreună cu noi!

De aceea, Domnul nostru Iisus Hristos, prin Apostolul său convertit pe drumul Damascului și din al treilea Cer, ne spune: „Nu vă împovărați cu nicio grijă. Ci întru toate, prin închinăciune și prin rugă cu mulțumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu, și pacea lui Dumnezeu care covârșește orice minte, să păzească inimile voastre și cugetele voastre în Iisus Hristos.”
Sărbătorind Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, noi cinstim cu sfântă cuviință pe Dumnezeu, pentru darul de bucurie veșnică, dar și pentru că ne-a dat și nouă oamenilor darul de a ne naște, de a crește, de a ne înmulți și a ne desăvârși și moșteni fericirea veșnică.

Întâmpinăm, la fiecare naștere, taina cea mai mare din lume, cum alta nu mai este, zidirea vieții încredințată nouă oamenilor, astfel, devenind și noi împreună lucrători cu Dumnezeu, Atoatecreatorul!

Mare bucurie, nepătrunsă taină, minunată încredințare dată de Părintele Ceresc, făpturilor Sale zidite din Iubire Veșnică!

De aceea, în inima și mintea noastră să nu se găsească cugete rele, ci, dimpotrivă, gândurile să fie îndreptate la „toate câte sunt adevărate, câte sunt smerite, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cinstite” de toți.
Ca lumina ochilor să păzim sufletele noastre, dar și trupurile noastre! Să le ferim de necurăție, pentru că prin întinarea cu orice păcat a unuia dintre noi, ne facem nevrednici de a locui Dumnezeu întru noi și se vatămă și curăția fraților noștri și precum ne putem sfinți unii pe alții, tot astfel ne putem întina unul pe altul, pentru că „noi cei mulți suntem în Hristos un trup, iar fiecare dintre noi mădulare suntem unii altora.”

Drepmăritori creștini și creștine,

Să avem grijă permanentă de a preamări pe Dumnezeu prin faptele noastre de dragoste frățească, românească și ortodoxă, având în inima noastră pe toți frații noștri creați de Dumnezeu pe fața pământului, îngăduindu-ne unii pe alții cu blândețe, ajutându-ne cu bucurie și sfătuindu-ne cu înțelepciune la săvârșirea faptelor bune.
Așa vom fi făcători de pace, devenind „fiii lui Dumnezeu” cu strădania de a ne ruga, de a îndemna cu sfătuire sfântă ca să apărăm pacea între noi, între popoare și pacea cu Dumnezeul Iubirii.
Înfrățiți în slujirea sfântă a binelui, glasul nostru să răsune în cânt de slavoslovie, precum al îngerilor la Nașterea Domnului Iisus: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, întru oameni bunăvoire.”

Bunătatea, bunăvoirea, milostivirea, liniștea în gând, în suflet și în viața de fiecare zi, credința fierbinte în Dumnezeu și ajutorarea aproapelui, să ne fie program de viață duhovnicească, atât cât vom mai avea darul vieții pe acest Pământ!

Să nu uităm: prăznuind Nașterea lui Iisus, sărbătorim și nașterea fiecăruia dintre noi! Este și ziua noastră de naștere!
De aceea este atâta bucurie dumnezeiască și omenească de Crăciun!
Îți mulțumim, Doamne Iisuse, pentru darul venirii Tale, între noi!
Rămâi pururea cu noi!

†€ CALINIC, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului