Prin darul lui Dumnezeu, Calinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. Cuvânt pastoral la Învierea Domnului nostru Iisus Hristos

Preacucernici Părinţi, slujitori ai Sfintelor Altare,
Preacuvios Cin Monahal,
Dreptmăritori Creştini şi Creştine,

Iubitori ai Învierii Domnului nostru Iisus Hristos!

Cel dintâi gând care trebuie să străbată întreaga noastră fiinţă este bucuria nesfârşită pe care ne-a făcut-o Dumnezeu, nouă tuturor, că am fost în preaplinul iubirii Sfintei Treimi atunci când a hotărât ca noi să ne întrupăm în frumuseţea acestei lumi văzute, într-un loc anume, într-un an, lună, zi, oră!
Fiecare dintre noi, prin naştere şi fiinţare, suntem un miracol şi o enigmă; suntem o minune, ascultând glasul Celui care a zis, cu câteva milenii în urmă, că: „În lume-s multe mari minuni, minuni mai mari ca omul nu-s!”.
Aceasta este suprema bucurie pe care Dumnezeu ne-a făcut-o nouă, din marea Sa iubire, arătată neamului omenesc, adică fiecăruia dintre noi, auzind glasul Său răsunând peste veacuri: „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea Mi-am întins spre tine bunăvoinţa”, iar ca inima şi sufletul nostru să nu se mai teamă vreodată că Dumnezeu este departe de noi, auzim ce nu s-a mai rostit niciodată: „Că Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său, Cel Unul-Născut, L-a dat ca oricine crede în El să nu piară ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea.”

Dreptmăritori creştini,

Dacă reflectăm, câtuşi de puţin, la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu, Iisus Hristos Domnul şi Fiul Omului, venind în vatra fiecăruia dintre noi, vom înţelege graiul Duhului Sfânt, prin rostirea Sfântului Ioan Evanghelistul, că: „În aceasta este dragostea, nu fiindcă noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre”.
Dimpreună vom auzi, cum din adânc de vremuri, Profetul Isaia, inspirat de Duhul Sfânt, a scris despre lucrarea pe care Iisus Hristos o va săvârşi: „El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovorat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu, dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre, ale tuturor. Chinuit a fost dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui S-a ridicat şi neamul Lui cine-l va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui. Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte, cu toate că nu săvârşise nicio nedreptate şi nicio înşelăciune nu fusese în gura Lui. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi pentru că Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, scăpat de chinul sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi şi fărădelegile le va lua asupra Sa. Căci El a purtat fărădelegile noastre şi pentru cei păcătoşi şi-a dat viaţa Sa”.

Dreptmăritori creştini,

Suminaţi şi întăriţi de puterea Duhului Sfânt, vedem cum Dumnezeu „a binevoit ca în Iisus Hristos să sălăşluiască toată plinirea şi printr-Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale”. Dar pe noi, care oarecând eram înstrăinaţi şi vrăjmaşi cu mintea noastră către lucrurile rele, de acum ne-am împăcat prin moartea Fiului Său, în trupul cărnii Lui, ca să ne pună înaintea Sa sfinţi, fără de prihană şi nevinovaţi”. Şi mai mult, Iisus Hristos, prin jertfa Sa de pe Cruce, prin Pogorârea la Iad şi prin Învierea Sa, „ne-a scos de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii Sale, întru care avem răscumpărarea prin sângele Lui, adică iertarea păcatelor”.
Pentru a ne folosi cu prisosinţă de jertfa lui Hristos pe Cruce, adică, asumarea liberă a mânturii fiecăruia dintre noi, este mângâietor să facem ceea ce a făcut Sfântul Apostol Pavel, adică: „M-am răstignit împreaună cu Hristos şi nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine şi viaţa mea de acum, în trup, o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine”.
Desigur, înţelegem prin aceasta că este necesar să punem o nouă temelie vieţii noastre, într-o nouă perspectivă, adică, Hristos Domnul, Care ne-a răscumpărat pentru totdeauna şi nu mai suntem ai noştri, dar nici robi ai altora, ci ne oferă darul Chipului Său în toată viaţa noastră. Este greu lucrul acesta! Trebuie să lucrăm cu noi înşine. Să detronăm din inima noastră, din cugetul şi sufletul nostru orice este stricăcios şi ne robeşte voinţa de a face lumină în sufletul şi trupul nostru, deopotrivă: „Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate: numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire”.
De aceea, Sfântul Apostol Pavel, cel mai mare propovăduitor al Răstignirii şi Învierii lui Iisus Hristos, se jeluia creştinilor din Galatia: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi”.

Iubiţi creştini,

Dar ce înseamnă, oare, Chipul lui Hristos în noi? Atunci când a hotărât Sfânta Treime, Iisus Hristos S-a Întrupat, chip de rob luând, făcându-se asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-se ca un om, afară de păcat”.
Aşadar, fiecare dintre noi, potrivit Scripturii, poartă în sine chipul lui Hristos Iisus. Dar noi, fiind păcătoşi, după cum bine ştim, pentru a deveni chipul sau icoana lui Hristos în noi şi în faţa semenilor, se cuvine să ascultăm de marele Apostol Pavel, care ne îndeamnă: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului”, cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost împreună răstignit cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului”, dar acum fiind izbăviţi de păcat şi robi făcându-vă lui Dumnezeu, aveţi roada voastră spre sfinţire, iar sfârşitul viaţă veşnică”.

Dreptmăritori creştini,

Izbăvirea de păcat, idealul adevărat al fiecăruia dintre noi, se poate obţine prin Taina Sfintei Spovedanii, prin care noi ne renaştem la viaţa cea adevărată, întru iisus Hristos, Domnul. Recunoscându-ne scăderile noastre în faţa lui Dumnezeu, pentru care, cu râvnă, multă ne cerem iertare şi, ajutându-ne duhovnicul ales de noi, prin desele rugăciuni de iertare a păcatelor mărturisite, Dumnezeu nu doar ne ascultă ci ne şi iartă. Iar „dacă zicem că nu avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El, Dumnezeu, este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. Dacă zicem că nu am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi”.
Filosoful Socrate se adresa compatrioţilor săi: „În adevăr, atenieni, nu este atât de greu să scapi de moarte, cât este de greu să fugi de păcat, căci acesta aleargă mai iute ca moartea. Acum, iată, eu încetinel şi bătrân, am fost doborât de ceea ce este mai încetinel ca mine, moartea. Prigonitorii mei sunt iuţi şi puternici, au fost biruiţi de un lucru mai grabnic ca dânşii: păcatul!”.
Să îndrăznim, din toată inima, din tot cugetul şi din toată tăria noastră de a pune frâu păcatelor şi a scăpa de toate valurile care ne învăluie şi grabnic să ne împăcăm cu Dumnezeu, care ne aşteaptă în pragul Casei Sale împărăteşti.

Dreptmăritori creştini,

După ce am dereticat prin tainiţele sufletului şi trupului nostru, primind binecuvântare de la duhovnic, doctorul nostru sufletesc şi împreună rugător pentru iertarea păcatelor spovedite, ne apropiem cu sfială de Taina Sfintei Euharistii, medicamentul nemuririi, auzind îndemnul Domnului Iisus Hristos: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, rămâne întru Mine şi Eu întru El”.
Din marea bunătate a lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, ni s-a orânduit şansa unică de a fi cu Iisus Hristos, Pâinea Vieţii, care ni se face cunoscut zicând: „Eu sunt Pâinea Vieţii, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci”.
De ce a trimis Dumnezeu pe Iisus Hristos în lume?
Care este dorirea lui Dumnezeu pentru noi oamenii?
Iată glasul lui Iisus cum răsună: „Aceasta este voia Celui ce M-a trimis, ca din toţi pe care Mi i-a dat Mie să nu pierd pe niciunul, ci să-i înviez pe ei în ziua cea de apoi”.
Din nou auzim Cuvântul Domnului Iisus: „Acesta este dorul Tatălui Meu, ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”.
Vedem, aşadar, dorul lui Dumnezeu ca noi, pruncii Lui să nu fim pierduţi ci să ne mântuim prin credinţa în Iisus Hristos, că El este cu adevărat în Sfânta Euharistie, adică în Sfânta Împărtăşanie, Masa Împărătească la care este chemată întreaga omenire să participe cât mai des.
Negrăită Taină şi sfântp mângâiere! Sfânta Treime S-a gândit la fiecare dintre noi şi ne cheamă să ne bucurăm întru lumina veşniciei Sale.
De aceea, Părintele Patriarh Daniel a propus şi Sfântul Sinod a aprobat ca anul 2014 să fie închinat celor două Taine Sfinte: Spovedania şi Euharistia, adică ântâlnirea şi împăcarea cu Dumnezeu prin căinţă şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos, care ne aduc iertarea păcatelor şi moştenirea vieţii de veci.
Doara aşa, eliberaţi de păcate şi împărtăşiţi cu Iisus, avem puterea de a ne bucura de Ziua Învierii!
Aşa au crezut moşii şi strămoşii noştri, părinţii şi aşa credem şi noi, cei de azi, bucurându-ne aici pe pământ, în Biserica luptătoare, iar sfinţii români, în Biserica triumfătoare, unde se află şi Sfinţii Constantin Brâncoveanu cu cei patru prunci: Ştefan, Constantin, Radu, Matei şi sfetincul său Ianache, prăznuiţi anul acesta, la împlinirea a 300 de ani de când au fost ucişi, mărturisind pe Dumnezeu şi credinţa cea adevărată a neamului românesc!

Dreptmăritori creştini,

Rodul jertfei şi al ostenelilor lui Iisus Hristos le-a văzut şi le vedem cu ochii credinţei şi din istoria mântuiriii noastre, cuprinsă în scrierile sacre, lăsate nouă prin pronia dumnezeiască.
Inima noastră este învăluită de marea mângâiere auzind glasul lui Iisus, după Învierea Sa din tenebrele morţii: „Bucuraţi-vă!” Bucuraţi-vă, le spune femeilor curajoase, purtătoare de mir; Bucuraţi-vă, le spune celor izbăviţi din chinurile iadului, care aşteptau izbăvirea de la începutul lumii; Bucuraţi-vă, spune întregii naturi, Pământului şi Universului; dar mai ales, ne spune nouă. Bucuraţi-vă voi, dimpreună vieţuitori ai lumii, fraţii şi prietenii Mei pe care V-am răscumpărat cu sângele Meu, făcându-vă liberi de păcat şi de spaimele morţii şi „să nu vă mai faceţi robi oamenilor!”.
Astfel, noi, copiii lui Dumnezeu, am devenit bucuria inimii lui Iisus Hristos!

Iubiţi credincioşi,

Să păstrăm cu sfinţenie această bucurie dumnezeiască, ce ni se îmbie ca un imperativ absolut „iar Dumnezeul Păcii, Cel ce prin Sângele unui Testament Veşnic a sculat din morţi pe Păstorul cel mare, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să vă întărească în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce este bineplăcut în faţa Lui, prin Iisus Hristos”, bucuria şi mângâierea noastră de-a pururi „pentru că pentru aceasta a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii”, învăţându-ne şi pe noi trecerea din frumuseţea lumii văzute în Împărăţia Iubirii veşnice!
Să ne rugăm pentru pacea întru Hristos a celor de departe şi a celor de aproape, pentru tămăduirea bolnavilor, pentru sporirea credinţei, pentru solidaritate ortodoxă şi românească!
Vă dorim tuturor, ca bucuria Învierii lui Iisus să fie şi bucuria învierii noastre şi să ne însoţească pretutindeni în viaţă cu sănătate şi spor binecuvântat în tot lucrul bun!

Hristos a Înviat!

Comments

comments

DISTRIBUIȚI