Un proiect care prevede interzicerea fumatului în toate spaţiile publice închise a fost aprobat marţi de Comisia de sănătate din Camera Deputaţilor iar săptămâna viitoare va fi votat în plenul Parlamentului.

Dacă proiectul va trece, nu se va mai putea fuma, ţigări sau pipă clasice dar nici ţigări electronice, în orice loc de joacă şi spaţii destinate copiilor, închise sau deschise, în instituţiile medicale şi de învăţământ, de stat şi private, precum şi în cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului. Singura excepţie este zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, unde se vor amenaja spaţii doar pentru fumat, unde nu vor fi permise activităţi de alimentaţie publică.

Potrivit proiectului de lege, în unităţile în care se comercializează produse din tutun va fi interzisă afişarea acestora în locurile de trecere obligatorie, cum sunt casele de marcat. Posturile publice de radio şi televiziune vor fi obligate să pună la dispoziţia ONG-urilor cu activitate în domeniul reducerii consumului de tutun spaţiu de emisie de 30 de minute pe săptămână pentru educaţie pentru prevenirea consumului de tutun.

Va exista şi  unitate unică de control şi anume Poliţia Locală.

Comments

comments