Parlamentul începe dezbaterea bugetului 2024. Votul final e programat pentru miercuri!

Parlamentul începe azi dezbaterea bugetului pentru 2024. Proiectul ajunge azi în comisii, acolo unde va fi dezbătut timp de două zile, iar miercuri va avea loc votul final.

Cei mai mulți bani se vor duce pentru plata salariilor angajaților de la stat și a pensiilor.

De altfel, Educația va primi cel mai mare buget din istorie, cu 61% mai mare față de anul trecut.

Creșteri semnificative vor fi şi la Ministerele Economiei, Dezvoltării, Sănătății, Mediului și al Culturii. De asemenea, Armata va primi cu 11% mai mulți bani decât anul trecut.

În schimb, Ministerul Muncii are un buget mai mic cu 5%, asta deși ne așteaptă un an în care pensiile se vor majora de două ori. Și SPP și SIE pierd bani, la fel Senatul si Camera Deputaților.

Şi USR-ul este nemulțumit de proiect și a plusat cu aproape 400 de amendamente. Reprezentanții formațiunii spun că proiectul agreat de coaliție ar avea o gaură de 41 de miliarde. Surprinzător, si aleșii de la PNL au venit cu un amendament care va fi dezbătut în aceste zile.

Calendar Buget

Luni – Dezbateri în comisiile avizatoare

Luni și Marți – Dezbateri în comisiile reunite de buget/finanțe

Marți, ora 18.00 – Depunere Raport

Marți seară – Ședință a Birourilor Permanente Reunite

Miercuri – Plen reunit pentru dezbaterea și adoptarea bugetului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.