Parlamentarii, primarii, membrii Guvernului, salarii mai mari de la 1 ianuarie. Și Patriarhului Daniel i-a crescut venitul. Parlamentarii, membrii Guvernului, preşedintele ţării, dar şi aleşii locali au salarii mai mari cu aproape 10% de la 1 ianuarie, şeful statului ajungând la 24.960 de lei, iar premierul la 23.920 de lei. Patriarhul Daniel încasează de la 1 ianuarie suma de 23,920 lei pe lună, adică aproape 240 de milioane vechi.
Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea, respectiv Călin Popescu-Tăriceanu vor avea o leafă de 23.920 de lei lunar, în timp ce viceprim-miniştrii, cum e cazul Graţielei Gavrilescu, Anei Birchall şi Viorel Ştefan, vor avea o indemnizaţie netă de 22.256 de lei. Mitropoliţii şi arhiepiscopii vor avea indemnizaţii nete de 21.840 de lei, iar episcopii vor avea o leafă de 19.552 de lei.