Părinții care dau bani pentru fondul școlii ar putea face închisoare.

Potrivit unui proiect de lege depus de deputatul Cornel Comșa, cei care cotizează vor sta după gratii până la 2 ani.

Darea sau colectarea de fonduri pentru unitățile de învățământ, în alte condiții decât cele prevăzute de art. 108 alin. (1) din Legea nr. 1/2011, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani, arată deputatul în motivarea actului normativ.

De asemenea, nu sunt iertați nici cei care cer bani pentru celebrul fond al clasei. Solicitarea de către membrii consiliului de administrație a unităților de învățământ sau de către cadrele didactice, personalul auxiliar sau nedidactic, a unor sume de bani cu titlu de donație sau sponsorizare elevilor, persoanelor care exercită o autoritate părintească sau sunt tutori constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 1 an la 3 ani precum și cu interzicerea dreptului de a mai face parte din structuri de conducere, administrare sau control a persoanelor juridice.

Parlamentarul arată că asta nu înseamnă că școlile nu pot primi donații și sponsorizări, conform legii. „Problema apare atunci când se constituie anumite asociații care încep să îi constrângă financiar pe părinți, să le trimită somații, iar profesorii sa conditioneze uneori chiar admiterea în examenele naționale. Aceste practici sunt imorale și ilegale si trebuie să înceteze. Singura soluție imediată este ca aceste fapte să devină infracțiuni. Lezarea unui drept fundamental, precum dreptul la învățătură, nu ar trebui să aibă o altă sancțiune decât cea penală. Cred că elevii din România, dar și părinții de bună-credință ai acestora, ne vor fi recunoscători”, precizează deputatul Cornel Comșa.

Comments

comments