Pădurari din Argeș, prinși de polițiști la furat de lemne

4,326 views

Poliţiştii argeşeni au acţionat, în perioada 4-10 noiembrie, pentru combaterea tăierii, sustragerii și comercializării ilegale de material lemnos, ocazie cu care au fost depistate 25 de persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 76 de ani, care au tăiat sau transportat material lemnos pe drumurile publice cu autoutilitare sau atelaje, fără documente legale. Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale conform Legii 171/2010 și OUG 195/2002R, în valoare totală de 52.805 de lei. Totodată au fost confiscate două motoferăstraie, cantitatea de aproximativ 37 de metri cubi material lemnos de diverse esenţe, care a fost predată ocoalelor silvice competente, și au fost retrase un certificat de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numerele de înmatriculare.

Pădurari amendați de polițiști

Polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, împreună cu poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Domneşti au desfăşurat activităţi de combatere a delictelor silvice pe raza de competenţă, ocazie cu care au depistat opt bărbați care transportau material lemnos fără forme legale, dintre care doi angajaţi silvici. În urma neregulilor constatate, au fost aplicate nouă sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, și au fost aplicate măsurile complementare de confiscare a aproape 23 mc material lemnos, un motoferăstrău, precum și de retragere a unui certificat de înmatriculare și a unui set de plăcuțe cu numărul de înmatriculare.

Astfel, în seara zilei de 5 noiembrie, poliţiştii au depistat un tânăr de 21 de ani, din comuna Corbi, care conducea o autoutilitară cu material lemnos. Din verificări s-a stabilit că acesta este angajat silvic, și transporta aproximativ 1 mc material lemnos fără documente legale, iar autovehiculul avea valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată. Ca urmare a abaterilor, cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare totală de 3.305 lei, conform Legii 171/2010 și OUG 195/2002R, totodată fiind confiscate materialul lemnos, un motoferăstrău, precum și retrase certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare.

De asemenea, în cursul zilei de 9 noiembrie, polițiștii au depistat un bărbat de 62 de ani, din comuna Pietroșani, care conducea un autovehicul cu care transporta material lemnos. Din verificări a rezultat că acesta transporta aproape 0,5 mc material lemnos fără forme legale. Bărbatul a fost sancționat contravențional conform Legii 171/2010, cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar materialul lemnos a fost confiscat.

Comments

comments