Pacienții români nu mai sunt primiți în Viena pentru transplant pulmonar

831 views

Ministrul Sănătății, Florian Bodog, a declarat că a primit o înștiințare “neoficială”, vineri, din partea clinicii de specialitate din Viena potrivit căreia pacienții români nu mai sunt primiți pentru transplant pulmonar. Înștiințarea primită de la clinica de specialitate din Viena privind refuzul de a face transplant pulmonar pentru pacienți români nu era una oficială, ci una trimisă pe adresa de mail.

Spitalul AKH din Viena a reziliat unilateral contractul prin care erau realizate intervenţii de transplant pulmonar românilor înscrişi pe listă, ceea ce este ilegal, a anunţat, marţi, ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, susţinând că acum se caută soluţii pentru aceşti pacienţi la Praga şi în Germania. El a mai spus că este nemulţumit de modul în care Agenţia Naţională de Transplant (ANT) gestionează această criză şi că va lua măsuri. Potrivit protocolului, spitalul din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest contract.

“Am primit o scrisoare de la un profesor de la Viena, pe mail, nu oficial, care m-a anunțat că, din cauza scăderii capacității centrului, pacienții din România nu vor mai fi primiți la tratament. În același timp, noi suntem în contact și cu celelalte centre care fac transplant din Praga și Germania, dar nu pot să dau un răspuns până nu vorbesc cu dânșii”, a spus ministrul Sănătății, care a precizat că a luat legătura cu președintele Agenției Naționale de Transplant.

Comments

comments