Pacienții pot reclama medicii care îi trimit abuziv către clinicile private! Sesizările se fac online

Începând de azi, 1 septembrie, pacienții vor putea raporta atunci când medicii din spitalele publice îi redirecționează, în mod abuziv, către cabinetele private.

Sesizările se vor face online, pe site-ul Ministerului Sănătății, unde este disponibil un formular în care pacienții trebuie să completeze mai multe informații. Printre acestea se numără: denumirea spitalului implicat, numele medicului care a făcut recomandarea către un cabinet privat, clinica care a fost recomandată pacientului și costurile impuse, dacă este cazul.

Ministerul Sănătății, împreună cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), va analiza aceste sesizări, va lua fiecare caz în parte și va aplica sancțiuni unde este necesar.

Autoritățile spun că această măsură vine în contextul în care, de-a lungul anilor, numeroși pacienți s-au plâns de faptul că au ajuns la spitale publice, unde li s-a spus că nu există locuri, aparatura sau laboratoarele nu funcționează sau condițiile nu sunt cele optime.

Mai departe au fost trimiși către clinici private, unde au plătit costuri semnificative pentru unele servicii pe care ar fi trebuit să le primească în mod gratuit.

De asemenea, mai spun autoritățile că această practică este de neacceptat și tocmai de aceea vin cu un astfel de formular.

Nu este prima sesizare în acest sens pe care o implementează Ministerul Sănătății. În luna iulie a fost înființată o platformă online unde pacienții pot reclama, de exemplu, mâncarea neconformă pe care o primesc în spitale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.