Copiii cu vârsta de până la 18 ani pot beneficia de o consultaţie de medicină dentară gratuită la fiecare 6 luni, faţă de 12 luni, cum este în prezent, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern.

Documentul cuprinde o serie de noutăţi prinse în noul contract-cadru pentru anii 2016-2017, acestea fiind introduse în scopul creşterii accesului la serviciile medicale atât pentru persoanele asigurate, cât şi pentru cele neasigurate medical.

La nivelul asistenţei medicale de medicină dentară copiii cu vârsta de până la 18 ani pot beneficia de o consultaţie la 6 luni (în prezent se acordă o consultaţie la 12 luni) şi s-a introdus serviciul obturaţia dintelui după tratamentul afecţiunilor pulpare sau al gangrenei.

În ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie de specialitate pentru specialităţile clinice, în cadrul procedurilor diagnostice de complexitate medie au fost introduse electromiograma şi evaluarea cantitativă a răspunsului galvanic al pielii, iar în cadrul procedurilor terapeutice/tratamente medicale complexe a fost inclus tratamentul fracturii amielice fără deplasare a coloanei vertebrale.

În domeniul serviciilor oferite în unităţile spitaliceşti, atât pentru internarea continuă, cât şi pentru spitalizarea de zi, s-a prevăzut că nu este necesară prezentarea biletului de trimitere în cazul pacienţilor care au scrisoare medicală la externare cu indicaţie de revenire pentru internare, precum şi pentru pacienţii cu hemofilie aflaţi în programul naţional de hemofilie.

În ceea ce priveşte dispozitivele medicale pentru proteza de gambă s-a introdus tipul de proteză modulară cu manşon din silicon şi la proteza parţială de mână a fost introdusă proteza de deget funcţională simplă acordată copiilor cu vârsta cuprinsă între 3-18 ani cu malformaţii congenitale.

Actul normativ va intra în vigoare începând cu data de 1 aprilie.

Comments

comments