ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI ARGEȘ și Spitalul de Psihiatrie „SFÂNTA MARIA” Vedea – acțiune pentru importanța sănătății mintale

0
118

ORDINUL ASISTENȚILOR MEDICALI ARGEȘ și Spitalul de Psihiatrie „SFÂNTA MARIA” Vedea – acțiune pentru importanța sănătății mintale. Ziua Mondială a Sănătății Mintale a fost marcată de Ordinul Asistenților Medicali Argeș printr-un eveniment, organizat în parteneriat cu Spitalul de Psihiatrie ,,Sfânta Maria” din localitatea Vedea, cu tema ,,ÎNGRIJIREA SĂNĂTĂȚII MINTALE PENTRU TOȚI: HAI SĂ O FACEM REALITATE!”. A fost prima acțiune comună desfășurată de la reînnoirea parteneriatului de colaborare între cele două instituții.

Evenimentul, moderat de președintele OAMGMAMR Argeș, Estera Stămoiu, s-a desfășurat în mediul online, iar invitației lansate de organizatori au răspuns aproximativ două sute de asistenți medicali din secțiile/compartimentele de psihiatrie și ambulatoriile de specialitate ale spitalelor  argeșene, alte unități sanitare de profil și din cabinetele de medicină de familie. De asemenea, au onorat cu prezența, managerul Spitalului de Psihiatrie ,,Sfânta Maria” din localitatea Vedea, Georgeta Marinescu, și directorul medical al aceleiași instituții, dr. Maria Popescu.

Pe parcursul webinarului, au fost prezentate unsprezece lucrări științifice care au avut ca autori asistenți medicali din cadrul unității medicale partener al evenimentului:

  1. SĂNĂTATEA MENTALĂ LA LIMITA ÎNTRE NORMAL ȘI PATOLOGIC – asistent medical principal Prodan Ionela;
  2. CE SUNT ADICȚIILE, CUM APAR ȘI CUM POT FI TRATATE? – psiholog clinician specialist Samota Genoveva;
  3. ÎNGRIJIREA PACIENȚILOR CU ALCOOLISM – asistent medical șef secția II Neacu Maria-Magdalena;
  4. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CONSUMATOR DE SUBSTANȚE (DROGURI) – asistent medical generalist Dinculescu Andreea-Elena;
  5. ulburarea anxioasa generalizata, asistent medical principal Stefan
  6. Florina
  7. TULBURAREA ANXIOASĂ GENERALIZATĂ – asistent medical principal Ștefan Florina
  8. TULBURAREA OBSESIV COMPULSIVĂ – asistent medical principal Pavelescu Adela;
  9. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU TULBURARE DEPRESIVĂ – asistent medical generalist Ciucan Mirela;
  10. ÎNGRIJIREA PACIENTULUI CU TULBURARE BIPOLARĂ – asistent medical principal Stroe Florentina;
  11. RETARDUL MENTAL – asistent medical șef secția I, Deaconu Camelia;
  12. DEMENȚA ALZHEIMER – asistent medical generalist Popescu Alexandra;
  13. SCHIZOFRENIA – asistent medical principal Căciulă Veronica;

Lucrările prezentate au adus  în atenția participanților îngrijirea pacientului cu afecțiuni psihiatrice, iar asistenții medicali, autori ai lucrărilor au avut ca suport profesional sprijinul direct al managerului Georgeta Marinescu, directorului medical, Maria Popescu, și al psihologilor din cadrul Spitalului ,,Sfânta Maria”.

Managerul Georgeta Marinescu, i-a felicitat pe organizatori, dar și pe asistenții medicali care s-au implicat în organizarea webinarului. Atât în calitate de manager, cât și în calitate de psihoterapeut, Georgeta Marinescu a subliniat: ,,Din păcate, sănătatea mintală este unul dintre cele mai neglijate domenii ale sănătății publice și observând numărul mare de persoane care trăiesc cu tulburări mintale, considerăm că sănătatea mintală trebuie să devină o prioritate, iar pentru a deveni o prioritate este nevoie să acționăm întrucât acțiunea face diferența. Îmi exprim dorința de a crea punți, împreună cu toate instituțiile abilitate, pentru a putea produce schimbarea de mentalitate și să contribuim la destigmatizarea celor cu afecțiuni și tulburări mintale.

Este important să renunțăm să considerăm că este rușinos să ai o astfel de afecțiune sau să îi respingem ori să îi învinovățim pe cei cu tulburări mintale. Sănătatea mintală nu este doar o responsabilitate a spitalelor de psihiatrie, ci este și revine și în sarcina societății și a familiei să contribuie astfel încât să existe o atitudine de înțelegere, de compasiune, de îndrumare către ajutor specializat, astfel încât să producem schimbarea. Avem nevoie să ne îmbunătățim comunicarea pentru că doar în felul acesta vom reuși să ieșim din umbră pentru a-i ajuta pe cei care suferă de astfel de afecțiuni, dar și pe profesioniștii din sistemul de sănătate. Sper ca sănătatea mintală să devină o prioritate și în România”.

Și directorul medical al Spitalului de Psihiatrie ,,Sfânta Maria” din localitatea Vedea, Maria Popescu a apreciat organizarea unui astfel de eveniment și a scos în evidență calitățile și pregătirea specială a asistenților medicali care îngrijesc pacienții cu afecțiuni psihice: ,,Apreciez în mod deosebit acest eveniment. Știu că doamnele asistente  medicale din spitalul nostru dețin o abilitate specială de a înțelege pacientul psihic. Cei care profesează în acest domeniu sunt oameni cu mult mai multă deschidere sufletească. Le doresc succes în munca lor și știu că sunt oameni deosebiți care pot mult și se străduiesc să poată și mai mult. Este nevoie de foarte multă empatie în acest domeniu întrucât îngrijirea pacientului psihiatric este foarte complexă”.

Consilierul județean în cadrul OAMGMAMR ARGEȘ și asistent medical în cadrul Spitalului de Psihiatrie ,,Sfânta Maria” din Vedea, Ionela Prodan  a precizat faptul că ,,educația pentru sănătate presupune, în primul rând, informare. Obiectivul central pe care îl avem, prin organizarea unui astfel de eveniment, este asigurarea creșterii nivelului de informare privind bolile psihice și constituie o dovadă în plus a faptului că asistenții medicali au un potențial uriaș în domeniul educației pentru sănătatea mintală”.

Președintele Ordinului Asistenților Medicali Argeș, Estera Stămoiu, a făcut o radiografie a situației actuale prezentând cifre și date concrete atât de la nivel național, cât și internațional în legătură cu sănătatea mintală. De asemenea, Estera Stămoiu a specificat: ,,Am considerat extrem de necesar să organizăm o astfel de întâlnire cu asistenții medicali în cadrul căreia să aducem în discuție importanța sănătății mintale. Trebuie să recunoaștem că există un deficit de conștientizare a importanței îngrijirii sănătății mintale. Avem un deficit și la capitolul implicare și finanțare. România a alocat cel mai mic buget  din Uniunea Europeană pentru acest domeniu, iar, la nivel internațional, OMS a atras atenția asupra necesității extinderii serviciilor de sănătate mintală de calitate la toate nivelurile.

Traversăm o perioadă dificilă în care cu toții suntem supuși riscului de îmbolnăvire și stresului. Avem nevoie de echilibru, de empatie, de solidaritate, de susținere morală pentru a depăși această încercare. Sănătatea mintală este un subiect extrem de sensibil. Pe de o parte ne confruntăm cu o creștere semnificativă a numărului de persoane diagnosticate cu afecțiuni psihice, iar pe de altă parte ne confruntăm cu o atitudine nepotrivită a societății care stigmatizează persoanele astfel diagnosticate. Este timpul unui semnal de alarmă asupra mentalității privind afecțiunile psihice. Familia și societatea au datoria de a fi coechipierii corpului medical în lupta pentru tratarea și vindecarea celor bolnavi,  nicidecum cei care stigmatizează și condamnă. Asistenții medicali din spitalele de psihiatrie devin, în multe cazuri, singura familie pe care o mai au persoanele cu afecțiuni psihice. Ei sunt umbrela unei categorii de bolnavi asupra căreia este imperios necesar să ne întoarcem și să venim în ajutor, nicidecum căreia să îi întoarcem, cu indiferență, spatele. Mesajul nostru față de pacienții cu afecțiuni și tulburări psihice este ,,Empatizăm! Nu Stigmatizăm!”. Empatia și implicarea sunt singurele căi de luptă pentru atât de necesara conștiențizare a importanței sănătății mintale. Nu doar azi sau mâine, ci în fiecare zi!

Nu în ultimul rând, reînnoiesc mesajul de sănătate publică cu privire la necesitatea vaccinării pentru a nu fi doborâți de o perspectivă dramatică, subminând sistemul nostru de sănătate  și pe profesioniștii din sănătate, care astăzi fac eforturi uriașe pentru îngrijirea pacienților și salvarea de vieți”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here