Mai ieri, un personaj venerabil, mi-a spus un lucru care m-a uimit. Spunea că era acasă şi sta la masă citind câte ceva. Dintr-o dată şi-a scăpat capul pe masă, simţind o căldură la inimă.
Câinele era aproape. Şi-a văzut stăpânul în primejdie. A sărit în ajutor. Cu labele ca şi mâinile unui om l-a învăluit şi i-a umplut faţa de mângâierile lui, pupându-l de zor şi gemând a disperare.

După o vreme, stăpânul casei deschide ochii. Bucuria câinelui era fără margini. Chiar dacă a fost încercat de un infarct, personajul venerabil a avut bucuria să mângâie câinele ce prevăzuse primejdia.

De atunci, mărturiseşte fericitul salvat poate, de la moarte, s-a legat cea mai mare afecţiune între om şi câinele său, mulţumind lui Dumnezeu.

Bătrâna Scriptură, spune că cei doi paznici ai omului, sunt îngerul şi câinele!

Mersul printre stele – Calinic Arhiepiscopul, Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Curtea de Argeș, 2013.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI