Numele echipelor de fotbal din era comunistă, adevărată lecţie de geografie şi economie a judeţului Argeş

FOTBAL ŞI CULTURĂ GENERALĂ. Pentru cine nu prea trecea pe la şcoală înainte de 1989, numele echipelor de fotbal fixau în mintea microbiştilor, fără să vrea, harta industrială a judeţului Argeş, ca într-o sinteză eficientă pentru cultura generală.

Astfel, pe lângă fotbal, numele unor echipe precum ARO Câmpulung, Textila Piteşti, Electronistul Curtea de Argeş, Dacia Colibaşi, Mecanica Fină Costeşti sau Petrochimistul Piteşti te ajutau să înveţi şi care sunt fabricile sau uzinele cu care Argeşul se mândrea în epoca comunistă.

Asta, pentru că devenise un obicei ca numele echipelor, mai ales a celor de fotbal, să creioneze harta hidrografică, montană, industrială, agricolă, feroviară, militară, universitară, culturală sau istorică a unui judeţ.

Astfel, în Campionatul judeţean, categoria „Onoare” în 1988 se întreceau:

Mecanica Fină Costeşti, Progresul Recea, Progresul Topoloveni, Rapid Piteşti, Foresta Piteşti, Rolast Piteşti, Flacăra Leordeni, Mecanizatorul Miroşi, Bizonul Piteşti, Avântul Ungheni, Recolta Buzoeşti, Viitorul Bârla, Aspersorul Rociu, Minierul Câmpulung, Tablierul Piteşti, Victoria Curtea de Argeş, Textila Piteşti, Forestierul Stâlpeni, Progresul Domneşti, ICRA SUT Piteşti, Rapid Coşeşti sau Metalul Berevoeşti.

În acelaşi timp, în divizia C purtau steagul Argeşului, Unirea Piteşti, Electronistul Curtea de Argeş şi Muscelul Câmpulung, urmate îndeaproape de CSM Dacia Colibaşi.

Tablierul versus Petrochimistul

Petrochimistul Piteşti, prelungirea sportivă a combinatului petrochimic în vremurile sale de glorie, când producea nu numai benzină şi motorină, ci şi sportivi de talie naţională, se lupta din greu cu Tablierul, echipa ce reprezenta muncitorii de la Poduri şi Tabliere Metalice.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.