Nume grele din politica argeşeană implicate în dosarul ziariştilor reţinuţi pentru şantaj

Nume grele din politica argeşeană implicate în dosarul ziariştilor reţinuţi pentru şantaj, Florin Paraschivescu şi Doru Iuga, deţinătorii Ziarului „Atac la persoană”.

Potrivit unor surse din interior, din  interceptările realizate de poliţişti a rezultat „complicitatea” multor politicieni printre care preşedintelele Consiliului Judeţean, Florin Tecău, a unui deputat de Argeş şi a multor altora.
Potrivit anchetatorilor, jurnaliştii acuzaţi de şantaj au ajuns în Argeş cu sprijinul unora dintre politicienii în cauză, aceştia intenţionând să îşi „rezolve” duşmanii politici prin intermediul respectivilor ziarişti. Unii dintre cei vizaţi nu au cedat şantajului şi au făcut denunţuri oficiale împotriva jurnaliştilor pentru acest lucru, astfel luând naştere dosarul în cauză. Alte persoane din rândul politicienilor argeşeni însă au continuat să le plătească lui Florin Paraschivescu şi Doru Iuga sume consistente, cu regularitate, încadrându-se astfel la „favorizarea infractorului” şi chiar la „complicitate la şantaj”.
Printre denunţători s-au aflat primarul Mioveniului, Ion Georgescu, „Ducele de Albota” precum şi mai mulţi oameni de afaceri din Argeş. Conform aceloraşi surse, când dosarul va fi public, acesta va cuprinde stenograme incendiare ale unor discuţii între cei implicaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.