Noul Renault MÉGANE R.S. TROPHY, valorifIcarea tehnologiei pentru creșterea performanței sportive

645 views

Mulți iubitori de mașini sport pot aștepta performanțe sporite și un design mai sportiv, deoarece noul Renault MÉGANE R.S. TROPHY completează linia Renault Sport prin extinderea familiei versiunilor Trophy dezvoltate de la prima generație a lui Mégane R.S.

Noul MÉGANE R.S. TROPHY vine cu o versiune nouă a motorului turbo de 1.8 litri, oferind o putere sporită de 300 CP și un cuplu de 420 Nm, în mare parte datorită utilizării tehnologiilor de pionierat, în special pentru turbocompresor și sistemul de evacuare. Acest motor poate fi combinat cu o cutie de viteze manuală sau EDC, cu dublu ambreiaj.

Dispunând de cele mai recente inovații Renault Sport în materie de șasiu și suspensie, incluzând si sistemul de direcție cu patru roți viratoare 4CONTROL și noul sistem cu patru amortizoare hidraulice care reduc șocurile, Noul MÉGANE R.S. TROPHY vine de asemenea în standard cu șasiul Cup, care are o suspensie rigidă și un diferențial mecanic limitat Torsen®. Aceasta versiune este îmbunătățită și cu ajutorul discurilor de frână bi-material, jantele de 19” și anvelopele Bridgestone foarte performante, care pot fi asociate cu jante noi, mai ușoare si exclusive. Și pentru cea mai buna experiență la interior, Noul MÉGANE R.S. TROPHY poate fi echipat cu o nouă generație de scaune față Recaro, cu tapițerie Alcantara®.

Intersectând-se cu așteptările entuziaștilor care caută exclusivitate, versiunea TROPHY rămâne în mod eminamente potrivită pentru utilizarea de zi cu zi, oferind toate caracteristicile lui Mégane R.S., în special:
・ Abilitatea de a selecta diferite moduri de conducere, folosind sistemul Multi-Sense
・ Performanțele excepționale ale sistemului de iluminare, R.S. Vision
・ Sistemul de telemetrie și de colectare a datelor, R.S. Monitor

“€Am fost implicat în procesul de dezvoltare a Mégane RS de anul trecut și sunt foarte mulțumit să văd o versiune și mai sportivă adăugată familiei! Fiecare dintre noile caracteristici ale Noului Renault MÉGANE RS TROPHY oferă performanțe sportive sporite. În mod evident este un pas înainte pentru a avea mai multă putere și o aderență mai bună și pentru a beneficia de o rezistență îmbunătățită la frânare. De asemenea, mi-a plăcut sentimentul oferit de noile scaune: confortul pentru conducerea sportivă este excelent.” Nico Hülkenberg, pilot Renault Sport Formula One Team și ambasador Renault Sport

MÉGANE R.S. Trophy: Ce POVESTE!

Primul Mégane R.S. Trophy a apărut in 2005, la doar nouă luni după lansarea Mégane II R.S. Modificările au vizat în primul rând șasiul, denumit Sport2. Rotile mai ușoare, arcurile mai rigide, amortizoarele specifice și sistemul ESP care putea fi dezactivat – toate au contribuit la îmbunătățirea performanțelor.

După ce versiunea de producție a fost disponibila la vânzare în 2009, o versiune Trophy a lui Mégane III R.S. a fost introdusa în 2011. Bazat pe șasiul CUP, acesta a fost echipat cu un motor îmbunătățit, cu o putere sporita de la 250 la 265 CP. Performanțele sale l-au făcut să devină cel mai rapid model de serie cu tracțiune față, fapt dovedit de recordul de 8:07.97 stabilit de Laurent Hurgon pe Nordschleife la Nürburgring. A fost, de asemenea, un succes comercial, vânzările ajungând de două ori mai mari decât cele prognozate!

Adoptând direcțiile de design ale Colecției Mégane 2014, o versiune finală bazată pe Mégane III a mers și mai mult în căutarea performanței. După cum sugerează și numele său, 275 Trophy a venit cu un motor regândit, cu putere suplimentară. Acest Trophy a venit, de asemenea, cu un sistem de evacuare Akrapovi din titan, o greutate redusă și amortizoare Öhlins, ca opțiune.

Comments

comments