Noile prevederi privind cumulul pensie-salariu, aplicabile doar pensiilor necontributive

Foto: gov.ro

Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că unul din elementele de bază ale reducerii cheltuielilor de personal este şi adoptarea interdicţiei cumulului pensiei cu salariul, care se referă la cumulul pe pensiile necontributive şi nu afectează zona de educaţie sau de sănătate.

Premierul îl contrazice astfel pe Ministrul Muncii, care a declarat marți, la Antena 3 CNN, că proiectul de interzicere a cumulului pensiei cu salariul se va aplica și profesorilor, dar și medicilor.

„Acest proiect se referă la toate categoriile de pensii, indiferent dacă este vorba despre cele care au exclusiv contributivitate, cele care sunt și cu o parte de la bugetul de stat, pensionări anticipate etc. Este extrem de important să avem maximă prudență cu o astfel de reglementare pentru că au mai fost cazuri în care tema cumulului pensiei cu salariu a mai fost întoarsă de CCR, e o temă extrem de sensibilă”, declarase ministrul Manole.

„Unul din elementele de bază ale reducerii cheltuielilor de personal este şi adoptarea interdicţiei cumulului pensiei cu salariul, pentru că avem cel puţin 15.000 de posturi în care avem oameni care sunt practic la pensie, care s-au reangajat imediat după pensionare în sectorul public. În momentul în care există această interdicţie, o bună parte din aceşti oameni care sunt angajaţi ar opta, într-o variantă sau sau alta, şi foarte probabil ar renunţa la funcţia din sectorul public. Acele posturi devin vacante, nu mai pot fi ocupate şi deci, o reducere a cheltuielilor de personal, înseamnă şi această metodă. Nu înseamnă tăieri de salarii, ca să ne înţelegem foarte bine”, a spus premierul Ilie Bolojan la Ştirile ProTV.

Şeful Executivului a precizat că „este oportun să adoptăm acest proiect respectând prevederile constituţionale, în aşa fel încât să avem avem aceste efecte”.

„Dacă tot trebuie să ne reducem cheltuielile de personal, decât să concediem o persoană care nu are altă sursă de venit, e mult mai echitabil din punct de vedere social să plece o altă persoană”, a menţionat Bolojan.

Premierul a explicat că această prevedere se referă la cumulul pe pensiile necontributive.

„Prin urmare, ea nu afectează zona de educaţie sau de sănătate, pentru că în educaţie sau în sănătate aceste cumuluri sunt situaţii excepţionale”, a precizat premierul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.