Noi vouchere pentru români! Când şi cum se livrează

Românii trebuie să primească, prin intermediul primăriilor, vouchere culturale care le-ar facilita accesul la teatre, muzee, concerte, transmite Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu.

Ministerul Culturii propune în Guvern ca primăriile să poată oferi cetățenilor, la începutul fiecărui an vouchere culturale, care pot fi folosite la evenimentele culturale. „Conceptul de vouchere poate să fie pus în practică foarte ușor și voi face demersul legislativ necesar. Am discutat cu mulți primari, mai ales cu cei care înțeleg fenomenul cultural și dedică parte importantă din buget către acest sector. Important este, printr-o normă legislativă, să găsim o cale prin care o parte, evident păstrată în acest scop, să fie alocată culturii. Dar acea parte să se ducă și să fie palpabilă, simțită de către cetățean”, a spus ministrul Culturii.

Introducerea voucherelor culturale pot da un nou având librăriilor, care pot să-și deconteze acele tichete la primărie, muzeelor şamd, nu doar instituțiilor de spectacole. Voucherele culturale ar fi dedicate tuturor membrilor comunității, nu numai celor angajați la stat, a mai spus Lucian Romaşcanu, care şi-a propus ca în toamnă sau cel târziu la începutul anului viitor să obţină consensul politic necesar acestui proiect. (foto ilustrativ)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.