Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA) a prezentat o parte din schimbările pe care noua lege le aduce în privinţa adopţiei.

Printre acestea se numără: familia nu mai poate selecta etnia copilului pe care doreşte să îl ia acasă, iar la un număr de cinci refuzuri, părinţii adoptatori nu vor mai putea continua procedurile de potrivire decât după finalizarea unui program de consiliere. Astfel, părinţii adoptatori nu vor mai putea alege să le fie prezentaţi doar copii aparţinând unei anumite etnii, aşa cum s-a întâmplat până în prezent. În plus, o familie adoptatoare nu va putea refuza mai mult de cinci copii care îi sunt prezentaţi de reprezentanţii direcţiilor de asistenţă socială.

Aceste programe de consiliere vor fi menite să îi ajute pe viitorii părinţi să identifice probleme care au dus la cele cinci refuzuri şi să aibă o altă perspectivă asupra procesului de adopţie şi a copiilor din centrele de plasament. Iar la finalizarea programului de consiliere, părinţii adoptatori vor putea demara din nou paşii pentru a adopta un copil. În plus, organizaţiile non guvernamentale (ONG) sau de specialitate din domeniul asistenţei sociale vor putea participa la consilierea părinţilor adoptatori şi chiar la selecţia familiilor care doresc să adopte un copil. Pe de altă parte, va fi realizat un registru al copiilor greu adoptabili în care vor fi incluşi micuţii care, timp de nouă luni de când au fost declaraţi adoptabili, nu au fost integraţi într-o familie ori au fost respinşi de familia adoptatoare, precum şi cei care, în decursul a trei luni, nu au corespuns profilului niciunei familii adoptatoare.

Un copil odată declarat ,,adoptabil” va avea această calitate până la împlinirea vârstei de 14 ani

Prin noua lege a adopţiilor, care se aplică din data de 12 august, autorităţile îşi propun să scadă la jumătate timpul mediu necesar perfectării procedurilor, de la un an şi jumătate cât este în prezent, la mai puţin de 12 luni. Prin noua lege, perioada de valabilitate a certificatului de părinte adoptator a fost extinsă de la un an la doi, pentru a nu mai exista riscul ca acesta să expire înainte de încheierea procedurilor de adopţie. În plus, un copil odată declarat ,,adoptabil” va avea această calitate până la împlinirea vârstei de 14 ani.

Pentru a veni în sprijinul asistenţilor maternali şi a angajaţilor direcţiilor de protecţie a copiilor, preşedintele ANPDCA a anunţat că va fi elaborat un ,,Ghid pentru specialiştii care lucrează în domeniul adopţiei”, urmând să fie ulterior elaborat şi un ghid pentru părinţii adoptivi. Noile reglementări legale şi termenele valabilitate a documentelor vor fi valabile şi pentru părinţii care au intrat în acest proces înainte de elaborarea noii legi, au anunţat reprezentanţii ANPDCA.

Comments

comments