Noi cerinţe la plata cu cardul. Care sunt noile obligaţii de autentificare ale clienţilor

Noi cerinţe la plata cu cardul. Care sunt noile obligaţii de autentificare ale clienţilor. Uniunea Europeană reglementează, de sâmbătă, prin Directiva PSD2 (payments services directive 2) serviciile de plată bancare, astfel încât acestea să fie mai sigure. Directiva stabileşte noi cerinţe tehnice şi de securitate, impunând condiţii mai stricte de autentificare în cazul clienţilor.

Începând cu 14 septembrie 2019, intră în vigoare cerinţele puternice în privinţa autentificării clientului (SCA) din Directiva revizuită privind serviciile de plată (PSD2). Cerințele SCA aduc mai multă uşurinţă şi siguranţă pentru consumatori la plata bunurilor și serviciilor online și ajută la combaterea fraudei.

Odată cu aplicarea cerințelor SCA, toate elementele directivei revizuite privind serviciile de plată (PSD2) intră în vigoare. PSD2 (Directiva 2015/2366 / UE), care se aplică din ianuarie 2018, promovează servicii inovatoare de plată mobilă și prin internet realizând un mediu mai sigur pentru consumatori, informează Comisia Europeană pe site-ul oficial.

Plăţile pe internet şi în magazine se vor efectua în baza aplicării procedurii de autentificare strictă a clienţilor cu anumite excepţii (plăţi de valoare mică sau plăţi recurente). Asta înseamnă că un client va trebui să parcurgă paşi adiţionali pentru validarea/autorizarea plăţilor online şi în magazine, transmite ING într-un anunţ pentru utilizatori.

De asemenea, pentru unele plăţi contactless la POS va fi necesar să se introducă codul PIN. Regulamentul UE prevede că după fiecare 5 plăţi contactless consecutive de sub 100 de lei/30 EUR, următoarea plată va trebui să fie autorizată prin codul PIN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.