NINO i-a mirosit! Captură importantă a polițiștilor argeșeni de la trei traficanți de droguri

„Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, cu vârste de 36, 39 și 45 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată” a transmis Poliția Argeș.

Potrivit polițiștilor, între noiembrie 2025 și februarie 2026, cei trei ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de droguri de mare risc, 2 MMC, 2 CMC și cocaină: Bărbatul de 36 de ani asigura aprovizionarea celorlalți doi.

Miercuri, cei trei au fost prinși în flagrant delict, în Pitești, în timp ce vindeau peste 3 kilograme de substanță cristalină 2 CMC, drog de mare risc.

La locuința acestora, câinele polițist Nino a mai descoperit alte pachete pline cu droguri, unele chiar îngropate. În total, aceștia aveau substanțe interzise în valoare de sute de mii de euro.

„Pe parcursul urmăririi penale au fost indisponibilizate peste 600 de grame de substanțe interzise, tranzacționate de către cei în cauză, iar, în urma perchezițiilor efectuate, la locuințele acestora, au fost descoperite și ridicate peste 2 kilograme de cocaină, 70 de grame 2 CMC și 26 de comprimate ecstasy.

În încercarea de a împiedica găsirea drogurilor de mare risc, persoanele cercetate ar fi îngropat o parte dintre acestea.

Valoarea de piață a drogurilor deținute și tranzacționate de către cele trei persoane este de aproximativ 300.000 de euro.

La data de 18 februarie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea celor 3 persoane, de 36, 39 și 45 de ani.

Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Argeș și jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” a mai transmis IJP Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.