Nicușor Dan, pe blocat pe aeroportul din Paris: „În Făgăraș, unde am copilărit, erau zăpezi mari”

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile președintele Nicușor Dan și jurnaliștii care l-au însoțit la Paris nu s-au putut întoarce în România în noaptea de marți spre miercuri, așa cum era planificat.

Iniţial, marţi seară, aeronava nu a decolat de la Paris pentru că nu ar fi putut ateriza pe Otopeni din cauza că deasupra aeroportului era un start de ceaţă groasă.

Azi dimineaţă, președintele Nicușor Dan era, în continuare, blocat la Paris, din cauza vremii care nu permite decolarea aeronavei sale. Potrivit informațiilor valabile la ora 09:30, ora României, decolarea a fost întârziată încă cel puțin o oră și jumătate, în condițiile în care pista e acoperită cu zăpadă, iar îndepărtarea acesteia se face cu dificultate.

Ministrul francez al Transporturilor a anunțat marți că aeroporturile din Paris, Charles de Gaulle și Orly, vor întâmpina probleme miercuri, în prima parte a zilei, când se așteaptă ca aproape jumătate dintre zboruri să fie anulate.

În așteptarea decolării, Nicușor Dan a discutat cu ziariștii despre alte momente în care a avut parte de zăpadă mare. „În Făgăraș, acolo unde am copilărit, erau zăpezi mari. Era un deal unde ne dădeam cu sania și a fost odată un viscol care a adus o zăpadă mai înaltă decât noi. Iar noi ne bucuram și făceam tuneluri (în zăpadă)”, a spus președintele. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.