Nicușor Dan: Pacienții cu boli grave vor beneficia de servicii spitalicești decontate integral

Foto: Facebook Nicusor Dan

Președintele României, Nicușor Dan, a promulgat săptămâna aceasta legea care va permite o reformă consistentă în domeniul sănătății. Acest proiect face parte din pachetul de legi pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament.

Nicușor Dan: ’’Prin noile reglementări, medicii de familie vor putea deschide mai ușor puncte de lucru în localități mici, pacienții cu boli grave (HIV/SIDA, tuberculoză, cancer) vor beneficia de servicii spitalicești decontate integral în regim de spitalizare de zi.

În același timp, legea consolidează autonomia medicilor în deciziile profesionale și întărește responsabilitatea managerială în spitale, inclusiv prin introducerea unor indicatori clari de performanță.

Aplicarea acestei legi va crește calitatea și eficiența serviciilor pentru că reforma înseamnă corectitudine, transparență sporită în folosirea fondurilor publice, obiectivul final fiind un act medical mai bun pentru fiecare cetățean’’.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.