Nicolae Velcea, deputat PSD de Argeș, cere reluarea programului de finanțare a infrastructurii școlare prin dotarea de microbuze

1,072 views

În perioada 2014 – 2015, s-a derulat programul de finanțare a infrastructurii școlare prin dotarea cu microbuze școlare, alocate prin MDRAP și Ministerul Educației. Mai multe localități din județul Argeș au primit microbuze școlare pentru transportul copiilor. Însă, la acel moment, nu au fost luate în considerare și unitățile de învățământ special, care, potrivit legii, asigură transportul școlar pentru copiii cu diverse tipuri de dizabilități. Acestea, dar și unități de învățământ din unele comune argeșene nu au beneficiat de alocarea microbuzelor școlare alocate prin MDRAP și Ministerul Educației.

În acest sens, deputatul PSD de Argeș Nicolae Velcea a avut o interpelare prin care le cere miniștrilor Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și al Educației Naționale să reia programul de finanțare a infrastructurii școlare prin dotarea cu microbuze școlare sau dacă vor fi aplicate alte măsuri pentru a soluționa și aceste nevoi locale actuale.

Redăm interpelarea pe care deputatul Nicolae Velcea le-a adresat-o ministrului Educației şi celui al Dezvoltării Regionale:

”Obiectul interpelării: asigurarea transportului școlar

Programul de finanțare a infrastructurii școlare prin dotarea cu microbuze școlare, alocate prin MDRAP și Ministerul Educației, în perioada 2014 – 2015, a fost un program de succes care a răspuns unei nevoi reale a UAT-urilor de a soluționa problema transportului școlar, mai ales în mediul rural.

Totuși, la acel moment nu au fost luate în considerare și unitățile de învățământ special, care, potrivit legii, asigură transportul școlar pentru copiii cu diverse tipuri de dizabilități și care nu au beneficiat de alocarea microbuzelor școlare alocate prin MDRAP și Ministerul Educației.

Ca exemplu, în județul Argeș funcționează 4 centre școlare de educație incluzivă și o grădiniță, care se confruntă în acest moment cu dificultăți în ceea ce privește transportul elevilor cu dizabilități, fiind nevoite să efectueze mai multe curse pe zi, pentru a asigura un acces egal și nediscriminatoriu la educație tuturor elevilor.

În egală măsură, cu aceeași problemă se confruntă și unele comune care nu au beneficiat de alocarea microbuzelor școlare în perioada 2014 – 2015.

Potrivit legislației în vigoare, vă rog să-mi comunicați dacă luați în considerare reluarea programului de finanțare a infrastructurii școlare prin dotarea cu microbuze școlare sau aplicarea unei alte măsuri pentru a soluționa și aceste nevoi locale actuale.

Solicit răspuns în scris.”
Deputat Nicolae Velcea

Comments

comments