Deşi în campania alegerilor interne, Liviu Dragnea le promitea pesediştilor argeşeni că, în cazul în care va fi ales preşedinte, PSD Argeş va primi un post de ministru, la congresul de duminică ai noştri nu au prins nicio funcţie la nivel central.

Participanţii la congresul PSD de duminică şi-au ale cei 14 noi vicepreşedinţi ai partidului, precum şi preşedintele executiv, surpriza venind din partea liderului senatorilor PSD, Mihai Fifor, care a pierdut la limita funcţia de vicepreşedinte. Liviu Dragnea a fost validat în unanimitate şef al PSD, iar Victor Ponta a rămas cu susţinerea pentru funcţia de premier.

Iată şi cum arată lista celor 15 locotenenţi ai lui Dragnea

Liviu Dragnea va fi secondat în PSD de Valeriu Zgonea. Potrivit rezultatelor finale, Zgonea a câştigat funcţia de preşedinte executiv, cu 2582 de voturi, în faţa contracandidatului său, Constantin Niţă, care a obţinut doar 1123 de voturi.
Pentru cele 10 poziţii de vicepreşedinţi bărbaţi, câştigători sunt Andrei Dolineaschi (3439 voturi), Victor Negrescu (3162 voturi), Georgian Pop (3070 voturi), Ionuţ Vulpescu (2994 voturi), Nicolae Bănicioiu (2983 voturi), Mihai Tudose (2827 voturi), Viorel Ştefan (2737 voturi), Gheorghe Şimon (2503 voturi), Gabriel Vlase (2436 voturi) şi Mihai Chirică (2339 voturi).
Al unsprezecelea clasat, Mihai Fifor, a pierdut o funcţie de vicepreşedinte, obţinând doar 2222 de voturi. Au urmat, în ordine descrescătoare, Adrian Dobre, Constantin Niţă, Mihai Sturzu şi Cătălin Rădulescu.

În ceea ce priveşte cele patru poziţii de vicepreşedinte din partea Organizaţiei de Femei, prima clasată a fost Gabriela Firea, cu 3122 de voturi, urmată de Lia Olguţa Vasilescu (3044 voturi), Ecaterina Andronescu (2914 voturi) şi Doina Pană (1834 voturi).

Comments

comments