Nelu Tătaru: ”Ne apropiem de un moment când o să vedem că avem o dublare sau triplare a numărului de cazuri pe zi”

575 views

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că autoritățile încă sunt capabile să gestioneze această creștere a numărului de cazuri noi, dar transmiterea comunitară este accentuată şi este posibil să ajungem într-un moment când vom asista la o dublare sau chiar triplare a acestor numere.

Suntem într-un moment în care gestionăm această creștere oarecum prognozată de către noi, suntem într-o perioadă în care recomandăm în continuare respectarea regulilor de distanțare socială, de igienă, precum portul măștii în spații închise, la locul de muncă sau în mijloacele de transport în comun. În măsura în care aceste reguli sunt respectate, atât eu cât și colegii mei putem gestiona aceste creșteri care sunt niște creșteri progresive, nu sunt niște creșteri exponențiale și putem gestiona acele cazuri care se găsesc în acest moment în terapie intensivă.

Noi am plecat pe o pantă descendentă în care aveam o transmitere de 0,6, 0,7 și am ajuns la o transmitere de 1,2, 1,4. Suntem într-un moment în care gestionăm, dar transmiterea comunitară există în acest moment, devine accentuată și ne apropiem de un moment în care o să vedem că avem dublare sau triplare de cazuri pe zi.

Acela va fi momentul în care vom avea o problemă. Nu suntem la acel moment, dar repet: Ca să nu ajungem acolo sunt regulile de igienă, de distanțare care trebuie păstrate.

Noi am făcut măsuri de relaxare a unor activități, dar acele măsuri au venit însoțite de niște norme de aplicare în vederea desfășurării și funcționării acelor activități. Fiecare din aceste norme trebuie respectate. În zilele următoare vom evalua aceste reguli și organele de control vor fi acolo“, a spus Nelu Tătaru la Digi24 

Comments

comments