Nelu Ploieșteanu a murit la vârsta de 70 de ani, răpus de COVID! ”Speram să nu primesc niciodată vestea asta… Drum bun, nea Nelu! Să te ierte bunul Dumnezeu și să-ți odihnească sufletul în Rai!”, a scris jurnalista Mara Bănică pe contul său de Facebook.

De altfel, ea este cea care a făcut publică trista veste. ”Mi-a fost și groază când mi-a sunat telefonul. Nu știu de ce mi se întâmplă mie în ultima vreme. M-a sunat fiica lui cu care am vorbit în fiecare zi, și, în momentul în care te sună în crucea nopții, mi-a și spus: ”Știi de ce te sun la ora asta, nu?” Și nici nu a mai fost necesar să îmi spună.

Am înțeles că puțin după miezul nopții s-a stins. Problema este că ieri, doamna Elena, soția lui Nea Nelu, a primit un telefon de la DSP în care a fost anunțată că pot ieși din carantină. Și dumneaei, și Nea Nelu. Deci, legal, nu mai exista pericolul răspândirii virusului și nici nu cred că îl mai avea în organism”, a povestit Mara Bănică la Antena 3.

Vestea a fost confirmată și de reprezentanții SMURD, tot pe o rețea socială.

”Din păcate, în această dimineață, maestrul Nelu Ploieșteanu a pierdut lupta cu virusul. Condoleanțe familiei!”, se arată pe pagina SMURD.

Artistul, în vârstă de 70 de ani, se afla internat la Spitalul Floreasca din Capitală încă din data de 13 martie. În tot aceste timp, medicii au fost extrem de rezervați în ceea ce privește evoluția stării sale de sănătate, cu atât mai mult cu cât artistul se confrunta cu probleme mari de sănătate la plămâni dar și la inimă.

El a fost inițial diagnosticat cu COVID-19 și a fost internat, însă a plecat din spital pe semnătură. La doar câteva zile, a ajuns din nou la spital, de data aceasta în stare gravă, iar medicii au fost nevoiți să îl intubeze deoarece avea o saturație extrem de mică.

Starea lui se agravase, avea nevoie de un Computer Tomograf pentru ca medicii să detecteze cât de grav sunt afectați plămânii, însă Nea Nelu a refuzat. A plecat pe semnătură, a ajuns acasă miercuri seara, starea lui s-a agravat foarte tare, până când saturația de oxigen a ajuns la 50%, practic nu mai putea respira. Atunci au chemat ambulanța și a fost din nou transportat la spital.

Din nefericire a ajuns intubat într-un timp foarte scurt, cu șanse extrem de mici de supraviețuire”, povestea, la acel moment, Mara Bănică, la Antena 3.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI