Abandonaţi de familie şi societate, „morţii fără identitate” nu au parte de slujbă religioasă sau de pomană, fiind conduşi pe ultimul drum doar de gropari.

Un colţ al cimitirului municipal din cartierul piteştean Prundu este destinat morţilor care „nu există”. Poveştile de viaţă ale morţilor fără identitate se înscriu în nişte clişee cu iz cinematografic. Fie au trăit o viaţă întreagă muncind pentru copii, iar aceştia i-au abandonat, fie au hoinărit pe străzile oraşului şi au dormit prin canale, în lipsa unui adăpost, fie au fost găsiţi fără suflare în circumstanţe greu de elucidat şi nu li s-a mai putut stabili identitatea. Denumiţi „morţii nimănui”, aceştia sunt îngropaţi de angajaţii Primăriei Piteşti, într-un coşciug din PFL, fără slujbă religioasă, fără preot, fără pomană şi, de multe ori, fără un nume trecut pe cruce, doar cu un simplu „CIN” (cadavru cu identitate necunoscută).

„Morţii nimănui” sunt puşi „la colţ” şi în cimitir

„Conform legii, noi nu putem să-i îngropăm decât pe cei a căror identitate nu este cunoscută sau care nu au aparţinători. Nu ne ocupăm de cei care au rude sau familii. Pentru înmormântarea unei astfel de persoane avem alocaţi 285 de lei, din care putem cumpăra doar un coşciug din PFL, o bucată de pânză, o pernă şi două scânduri pentru cruce. Nu putem aduce nici măcar un preot, fiindcă aceştia nu sunt în subordinea noastră, iar fără bani nu vine nimeni, nici chiar în cazul înmormântării unui amărât”, ne-a declarat Sorin Iancu, directorul de la Asistenţă Socială.

În cele mai fericite situaţii, „morţii nimănui” sunt îngropaţi cu hainele cu care erau îmbrăcaţi în momentul decesului, însă, de cele mai multe ori, aceştia sunt puşi goi în sicriu şi acoperiţi cu pânza, deoarece, după ce sunt dezbrăcaţi pentru autopsiei, din „zdrenţele” purtate nu se mai poate recupera nimic. Fără slujbă religioasă, fără preot şi pomană, „morţii nimănui” părăsesc această lume doar cu un simplu „Dumnezeu să-l ierte!” spus de gropari. În cazul în care identitatea celui mort nu este cunoscută, crucea, formată din două scânduri, este înfiptă în pământ fără ca pe ea să scrie un nume, ci doar „Cadavru cu identitate necunoscută”.

Abandonaţi de societate, aruncaţi la marginea ei, „morţii nimănui” sunt puşi „la colţ” şi în cimitir. Până ca cimitirul Sf. Gheorghe din Trivale să devină neîncăpător, „morţii nimănui” erau îngropaţi pe lângă gardul din spatele acestuia. Pentru că, între timp, valoarea unui loc de veci în acest cimitir se vinde pe bani grei, municipalitatea a decis ca „morţii nimănui” să nu mai fie înhumaţi la Sf. Gheorghe şi aşa s-a ales un colţ din cimitirul de la Prundu. Zona unde aceştia îşi găsesc locul de veci face notă discordantă cu restul mormintelor. Aici, crucile sunt toate de lemn, unele rupte sau culcate prin iarbă, iar mormintele arată ca nişte grămezi de pământ. O imagine contrastantă cu marmura care îmbracă restul crucilor şi cavourile din acest cimitir şi îi separă şi în acest loc pe „morţii fără identitate” de „restul lumii…”.

Comments

comments