Monument dedicat scriitorului argeșean Urmuz

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Adrian Dumitru Bughiu, a fost prezent astăzi, 11 august, la ceremonia de dezvelire a unui monument, o siluetă stilizată, dedicată scriitorului argeșean Urmuz. Monumentul, așezat peste drum de Primărie, este poziționat în fața plăcii de bronz cu chipul lui Urmuz, în apropierea cafenelei „La Urmuz”, toate pe locul unde a fost casa în care s-a născut Dumitru, devenit apoi Demetru… Demetru Dem. Demetrescu-Buzău. La eveniment au mai fost prezenți și parlamentarii de Argeș Remus Mihalcea și Nicolae Pavelescu.

Pentru că în 2023 va fi Anul Urmuz în Argeș, și Consiliul Județean va marca figura scriitorului prin punerea în scenă a unei piese de teatru, a anunțat vicepreședintele CJ Argeș, Adrian Bughiu. “Urmuz a fost și rămâne un personaj, nu doar un scriitor, enigmatic, paradoxal. Nu dorea să scrie literatură, dar a influența literatura, la nivel european și internațional. A scris puțin, dar alții au scris mult despre el și despre opera lui.

Este un scriitor de o genialitate intensă. Mă bucură așadar demersul academicianului Gheorghe Păun și grija pe care o are, de ani de zile, să îl aducă acasă, la Curtea de Argeș, pe Urmuz. Sunt convins că trebuie să îl aducem în actualitate și în conștiința acestui județ, să ne mândrim cu faptul că Argeșul a dat încă un scriitor de mare valoare culturii naționale și internaționale.

Tocmai pentru că anul viitor se împlinesc 140 de ani de la naștere lui Urmuz și 100 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, înaintea acestui eveniment, într-o discuție cu domnul academician Gheorghe Păun, am concluzionat că vom încerca și noi, Consiliul Județean, ținând cont și că avem un nou manager la Teatrul “Alexandru Davila”, regizorul Dan Tudor, ca anul viitor să marcăm și în cadrul Teatrului acest eveniment, printr-o piesă de teatru” – Adrian Dumitru BUGHIU.

Inițiativa îi aparține academicianului Gheorghe Păun, cel care de ani de zile, în revista „Curtea de la Argeș” și în numeroasele evenimentele culturale, încearcă să îl promoveze pe cel mai cunoscut scriitor născut în municipiul Basarabilor.

“Sculptura aparține lui Radu Adrian, sculptor care a locuit în București, acum în Câmpulung. Un sculptor care a mai dăruit municipiului Curtea de Argeș o serie de monument importante. Are un stil personal, este un foarte bun portretist. Este un moment stilizat, urmuzian în formă și interpretară. Chipul realist al lui Urmuz este în placa de bronz de lângă el, iar fotografia sa este pe peretele unui restaurant care de astăzi îi poartă numele și care se află pe locul unde a existat casa în care scriitorul s-a născut. De fapt, aici va fi un adevărat complex Urmuz.

Dezvelirea acestui bust este doar un pas într-un lung șir de idei care sper să fie materializate de acum până la finalul anului viitor, pentru că 2023 este cu adevărat Anul Urmuz. Anul acesta se împlinesc, altfel, 100 de ani de la debutul său literar, sub pseudonimul Urmuz.
Urmuz este cu totul aparte și sper ca lumea să afle mai multe despre el. Sunt cărți de genul De la Caragiale la Urmuz. Lumea politică de astăzi, de la nivel mondial, nu mai poate fi descrisă de Caragiale, prin umor, maliție, glumițe. A devenit absurdă în multe locuri.

Acum, Urmuz este asimilat cumva absurdului. Genul acesta de logică-nelogică, absurd, se potrivește foarte bine lumii de azi în care nu se mai înțelege nimic și de la o clipă la alta se schimbă totul. Anul viitor, unul din punctele forte al programului este acel simpozion internațional pe care dorim să îl organizăm. A fost tradus în aproape toate limbile europene. Aproape în fiecare țară sunt cunoscători de limba română care au tradus Urmuz. Mă aștept să fie un simpozion cu foarte mulți participanți străini, dar vorbind românește, cumva de dragul lui Urmuz. Desigur, și acea piesă de teatru pe care Teatrul Al. Davila ar urma să o pună în scenă. Mai sunt și ale proiecte pe care însă nu vreau să le divulg” – academicianul Gheorghe Păun.
La rândul său, primarul Constantin Panțurescu, a adăugat că în zona statuii va fi amenajat un colț de lectură, unde cei care se plimbă prin oraș pot lua o moment de respiro, citind cărți care poartă semnătura lui Urmuz și despre Urmuz.

Demetru Demetrescu-Buzău, cunoscut sub pseudonimul “Urmuz”, dat de Tudor Arghezi, s-a născut la Curtea de Argeş la 17 martie 1883 (acum 129 de ani) şi s-a stins din viaţă la Bucureşti, la 23 noiembrie 1923, prin sinucidere, la doar 40 de ani.

Urmuz este cunoscut ca fiind cel mai original reprezentant al avangardei literare de la noi, inaugurând literatura absurdului, antiproza, dadaismul. Tot un român, Eugen Ionescu, născut la Slatina la 13 noiembrie 1909, este considerat drept promotor al avangardei teatrale – concentrată în formula dramatică de teatru al absurdului, la nivelul literaturii universale, motiv pentru care operele sale, deși puține la număr, sunt foarte valoroase, fiind traduse în numeroase limbi. Urmuz a fost fiul unui medic stabilit la Curtea de Argeş. Eugen Ionescu spunea despre Urmuz că este „unul dintre premergătorii revoltei literare universale”.

Studiile şi cariera: Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr“, Bucureşti. Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti.
Lucrări publicate: „Algazy & Grummer“, „Cotadi şi Dragomir“, „Cronicari“, „După furtună“, „Emil Gayk“, „Fuchsiada“, „Ismaïl şi Turnavitu“, „Pâlnia şi Stamate“, „Plecarea în străinătate“, „Puţină metafizică şi astronomie“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here