După pregătiri de aproximativ două săptămâni, marți, 8 aprilie, sfânta cruce a turlei Pantocrator, de 7 tone a fost montată la aproximativ 130 de metri înălțime, în cel mai înalt punct al Catedralei Mântuirii Neamului.
În urmă cu două săptămâni, în ajunul praznicului Bunei Vestiri, pe șantierul Catedralei Naționale demarau lucrările pentru pregătirea momentului istoric al așezării pe turla Pantocrator a sfintei cruci. După 15 zile, timp în care macaraua specială cu capacitate de 600 de tone a fost asamblată, marți, 8 aprilie, aceste eforturi au fost încununate prin ridicarea sfintei cruci și fixarea ei în punctul cel mai înalt al Catedralei Mântuirii Neamului.