Modificările de impozite care vizează IMM-uri vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024

Președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Florin Jianu, a prezentat, pe scurt, câteva dintre propunerile de sprijinire a mediului de afaceri pe care le-a susținut, ieri, în cadrul Consiliului Național Tripartid pentru Dialog Social.

Modificările de impozite care vizează microîntreprinderile vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, nu de la 1 octombrie, așa cum se intenționa inițial, spune președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii, Florin Jianu.

Aplicarea măsurilor fiscale de la 1 ianuarie 2024 și nu de la 1 octombrie, așa cum se propusese inițial, ori posibilitatea decuplării salariilor minime în vederea salvării unor sectoare de activitate cu productivitate mică sunt doar câteva din măsurile propuse guvernului de către Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii.

Florin Jianu: „Am mai obținut un lucru, adică am scos acel prag de profitabilitate al firmei de 30%. Cred că nici antreprenorii nu știau cum să calculeze și cum să calculeze și cum să facă această trecere, nici statul. Și am explicat: impozitarea trebuie să fie simplă, pe înțelesul antreprenorilor. O altă chestiune e TVA 9% în HoReCa. Am fi devenit cu totul necompetitivi dacă TVA-ul urca la 19%. Argumentele de natură tehnică ale colegilor au contat foarte mult, arătând că, spre exemplu, Bulgaria are o cotă de 9% de TVA în HoReCa și altfel am fi devenit cu totul necompetitivi”.

Totodată, președintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii a anunțat că a solicitat Guvernului reluarea în această toamnă a subvenționării unei părți din prețul carburantului, în condițiile scumpirilor din ultima perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.