Modificări în ce priveşte TICHETELE SOCIALE. Ar putea valora 100 de lei

295 views

Modificări în ce priveşte TICHETELE SOCIALE. Ar putea valora 100 de lei. Un nou proiect de lege prevede modificarea Legii 248/2015, privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate, a fost depusă la Camera Deputaților.

Propunerea vizează mărirea sumei primite de copiii înscriși la grădiniță, pe tichet social, la 100 de lei și extinderea eligibilității pentru familiile care câștigă 530 lei/lună pentru fiecare membru, astfel încât să încurajeze mersul la grădiniță. Astfel, speră iniţiatorii, va creşte numărul de copii din familii cu venituri reduse care sunt sprijiniți să meargă zilnic la grădiniță.

Inițiativa legislativă prevede schimbarea condițiilor de eligibilitate, de la un venit maxim de 284 lei pe lună pe membru de familie, cât este în prezent, la toți copiii înscriși la grădiniță din familiile care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei, în baza Legii nr. 277/2010. Acest lucru ar crește pragul de eligibilitate la 530 lei/lună pe membru de familie.

Totodată, este simplificat procesul de garantare, eliminând cererea. Stimulentul s-ar acorda din oficiu copiilor din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei, iar părinții nu ar mai trebui să depună încă un dosar, conform unui comunicat al Asociației Reality Check.

Inițiatorul are în vedere și introducerea responsabilității primarilor și directorilor de grădinițe de a organiza campanii de informare și înscriere în program, de două ori pe an.

“Tichetele sociale pentru grădiniță, reglementate de Legea 248/2015, se acordă în cadrul unui program de interes național inspirat din programul pilot Fiecare Copil în Grădiniță al Asociației OvidiuRo, implementat în perioada 2010-2015 în 45 de comunități defavorizate. Condiționate strict de frecvența copiilor la grădiniță, tichetele sociale ajută părinții să acopere unele costuri de bază ale educației preșcolare: gustarea zilnică, rechizite sau o pereche de pantofi. Eficacitatea acestui stimulent, strict condiționat de prezență, este confirmată de frecvența copiilor săraci la grădiniță, care s-a îmbunătățit semnificativ după apariția legii. Dacă înainte de lege, rata medie de prezență la grădiniță a copiilor din familii sărace era sub 50%, în al treilea an 74% dintre copii au avut prezență regulată”, arată Asociația Reality Check.

Potrivit acesteia, mulți părinții încă nu accesează acest stimulent, din diferite motive. “În anul școlar 2016-2017 au fost înscriși în program 70.000 de copii din cei 110.000 estimați ca fiind eligibili. În 2017-2018, cifrele arată că de lege au beneficiat doar 46.500 de copii din 107.000, iar în acest an școlar în program sunt înscriși cel mult 45.000 de copii din cei 79.000 estimați”, mai transmite Asociația.

Reprezentanții asociației transmit că, din 2016, statul român oferă tichete sociale de 50 de lei pe lună pentru a crește prezența copiilor săraci la grădiniță și a reduce astfel riscul de abandon școlar, pe termen lung.

Proiectul este inițiat de deputatul PSD Petre Florin Manole și este susținut de mai mulți deputați și senatori din toate grupurile parlamentare.

Propunerea, care nu este în procedură de urgență, a fost trimisă Senatului, Camera Deputaților fiind forul decizional în acest caz.

Comments

comments