MODALITĂŢI DE INTEGRARE A COPIILOR CU CES ÎN MEDIUL ŞCOLAR

Prof. Stănescu ElenaŞcoala Gimnazială “Nicolae Simonide” Piteşti, Argeş

Trecerea la societatea contemporană a fost caracterizată de schimbări în atitudinea comunităţii faţă de persoanele cu probleme specific.În cadrul grupurilor şi categoriilor de personae cu nevoi special, cei marcaţi de handicapuri fizice şi psihice reprezită o entitate aparte care necesită servicii sociopsihopedagogice complexe. Din aceste considerente, asistenşa persoanelor cu cerinţe special constituie o activitate complex ce include: prevenţia, depistarea, diagnosticul, terapia, recuperarea, educarea, orientarea şcolară şi profesională, integrarea socială şi monitoriyarea evoluţiei ulterioare a persoanei aflate in dificultate. Pentru realizarea acestor scopuri este necesară formarea psihologică, pedagogic, medical, juridică şi social a profesorilor angajaţi în educarea copiilor cu nevoi special.

De menţionat că termenul de “cerinţe educative special” (C.E.S.) s-a încetăţenit în ultimii ani şi a dobândit o largă circulaţie, îndeosebi după publicarea documentelor rezultate în urma Conferinţei mondiale în problemele educaţiei special, desfăşurată între 7 -10 iunie 1994 în oraşul Salamanca, Spania, cu genericul “Acces şi calitate”.

Exigenţele educaţiei incluyive nu pot fi tratate izolat. Ele trebuie să facă parte dintr-o strategie educativă global. În ultimul deceniu au devenit vizibile eforturile de angajare a învăţământului într-un process de restructurări profunde, menit a schimba grija de valori a educaţiei în accord cu democratizarea întregii societăţi, unde asigurarea respectării dreptului la educaţie pentru toţi copiii ( art. 28 din Convenţia Drepturilor Copilului) şi egalizarea şanselor de success ale acestora au reprezentat şi continuă să reprezinte obiectivele esenţiale. Una dintre aceste provocări este şi necesitatea schimbării viziunii asupra copiilor cu C.E.S. şi începerea de a le oferi o viaţă normal prin transformarea reprezentărilor sociale şi renunţarea la etichetări şi stigmatizări.

Unul dintre drepturile fundamentale ale copilului este acela de a fi susţinut în valorificarea maximal a propriilor capacităţi, ceea ce reprezintă criteriul şanselor egale în educaţie ce nu poate fi realizat decât în condiţiile unei abordări diferenţiate, nu isolate sau segregate. În fond C.E.S. se raportează la sprijinul necesar acordat copilului, pentru a putea depăşi dificulatăţile cu care se confruntă şi care reprezintă obstacole în procesul adaptării sociale.

Trebuie să facem distincţia între noţiunea de deficienţă/handicap şi cea de cerinţe educative special, aceasta din urmă având o sferă de cuprindere mai largă. Ele revendică o reform majoră a şcolii obişnuite şi vizează elevii care intâmpină dificultăţi în şcoală, nu numai pe cei cu handicap.

În numeroase ţări din toată lumea se pune stringent problema integrării copiilor cu cerinţe educaţionale special în cadrul unităţilor şcolare obişnuite, alături de ceilalţi copii.

Pentru a realize integrarea copiilor cu CES, trebuie să acţionăm asupra diferitelor nivele de dezvoltare a personalităţii lor şi anume : un copil trebuie să crească, să se maturizeze fizic, morfologic şi biochimic.

Un copil dezvoltat insufficient se va încadra mult mai greu într-o clasă de elevi dezvolataţi datorită faptului că activităţile educative îşi vor pune amprenta asupra stării generale de oboseală a copilului.

În afară de copiii dezvoltaţi insuficient pentru vârsta lor, la acest nivel se incadrează şi copiii cu deficienţe de natură biologic. Printre deficienţele de natură biologic putem enumera : deficienţe ale dezvoltării creierului datorate unor lezări ale materialului genetic în special în perioada intrauterină, deficienţe de auz, văz, paralizii, lezări locale.

Deseori se intâmplă cazuri de copii cu deficienţe la nivel biologic combinate, care cuprind atât elemente de nedezvoltare cât şi de lezare.

În sprijinul integrării copiilor cu deficienţe biologice trebuie să existe un effort de adaptare atât a copiilor în cauză, cât şi a comunităţii în cadrul căreia va trebui să se integreze copilul respective.

Un copil trebuie sa fie dezvoltat şi să fie capabil să desfăşoare diferite funcţii psihice în mod continuu, aşcendent, progresiv, dinamic, la diferite niveluri de complexitate.

Cei trei factor ice influenţează dinamica dezvoltării psihice sunt : ereditatea, mediul şi educaţia. Ereditatea este dată de ansamblul de gene ce conţin informaţii transmise prin mecanisme genetice, fiziologice, anatomice. Mediul reprezintă ansamblul factorilor naturali şi sociali ce determină dezvoltarea psihologică a personalităţii copilului. Factorii naturali sunt daţi de mediul geografic în care trăieşte copilul, mediu ce intervine în evoluţia pozitivă sau negativă a personalităţii copilului. Mediul social este dat de familie, şcoală, prieteni, colegi, ce acţionează diferit în funcţie de vârstă şi de cerinţele educaţionale ale copilului implicat.

Un copil trebuie să poată comporta conform standardelor profesionale, pedagogice, civice ale comunităţii în care se află. Evoluţia personalităţii copilului este ghidată de mediul natural şi social cu care interacţionează. Pregătirea insuficientă a personalului didactic din învăţământ ce interacţionează cu copiii cu deficienţe la nivel social, poate duce la o neadaptare urmată de nedezvoltarea deprinderilor de învăţare corectă ale cazurilor de copii cu deficienţe, trebuie determinată o strategie de dezvoltare socială şi de integrare a lor.

Principiile care stau la baza educaţiei special sunt :

1 . Garantarea dreptului la educaţie al oricărui copil

a ) Copiii au dreptul să inveţe împreună, indifferent de dificultăţi şi de diferenţe.

b ) Fiecare copil este unic şi are un anume potenţial de învăţare şi dezvoltare.

c ) Şcoala şi comunitatea asigură şanse egale de acces la educaţie pentru toţi copiii.

2 . Asigurarea de servicii specializate centrate pe nevoile copiilor cu C.E.S

a ) corelarea tipurilor de educaţie şi a formelor de şcolarizare în funcţie de scopul educaţiei, obiectivelor generale şi specific, precum li de finalităţile educaţiei.

b ) asigurarea conexiunii educaţionale activităţii complexe.

Finalitatea educaţiei special este aceea de a crea condiţiile unei bune integrări sociale şi profesionale a persoanei cu nevoi special.

Deficienţa – absenţa, pierderea sau alterarea unei structure ori a funcţiei (anatomice, fiziologice sau psihologice)

Deficienţa mintală este un caz particular al deficienţei şi este definită prin limitări substanţiale în funcţionarea prezentă a unei persoane, caracterizată printr-o funcţionare intelectuală semnificativ sub medie, existând corelat cu limitări în două sau mai multe din următoarele capacităţi adaptive : comunicarea, autoîngrijirea, viaţa acasă, deprinderi sociale, utilizarea comunităţii, autoorientarea, sănătatea şi securitatea personal, cunoştinţele teoretice şi funcţionale, timpul liber şi munca. O evaluare validă a copilului cu deficienţă mintală ţine cont de diversitatea cultural şi lingvistică, precum şi de deficienţele în comunicare şi de factorii de comportament.

Apariţia limitărilor în capacităţile de adaptare survine în contextual mediilor comunităţii tipice pentru indivizii de aceeaşi vârstă şi este corelată cu cerinţele individuale de sprijin ale persoanei.

Copiii pot fi foarte cruzi sau foarte drăguţi cu alţi copii care sunt diferiţi de ei. Atunci când sunt în preajma lor, îi pot imita, pot râde de ei, se pot juca lângă ei fără să-i includă şi pe ei, prefăcându-se că nu există. De exemplu, pentru a-i înţelege mai bine pe copiii cu deficienţe de vedere, se poate propune un joc în care pe rând, copiii sunt legaţi la ochi şi lîsaţi să se descurce într-un perimetru definit. În felul acesta copiii vor înţelege mai bine situaţia în care se poate afla un copil cu deficienţe de vedere. Asemănător se pot inventa diverse jocuri adaptate la vârsta şi la puterea lor de înţelegere.

Bibliografie :

  • Casantra Abrudan, Psihopedagogie speciala, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea 2003
  • Cristian Buica, „Principiul normalizarii. Formarea atitudinilor pozitive ale personalului didactic privind integrarea copiilor in dificultate”
  • Gheorghe Radu „Introducere in psihopedagogia speciala”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here