Astăzi au avut loc alegerile din cadrul filialei PNL Argeș. În urma voturilor, Adrian Miuțescu este noul președinte al PNL Argeș, acesta obținând 261 de voturi, față de contracandidatul său, Radu Perianu, care are a obținut 98 de voturi. Întreaga campanie din interiorul filialei a fost o luptă murdară, cu atacuri între cele două tabere, iar astăzi ”mizeria politică” s-a resfrânt asupra sălii Filarmonicii din Pitești, una dintre cele mai moderne instituții de cultură din Argeș.

După cum se poate vedea și din imagini, liberalii au lăsat o mizerie de nedescris, iar afișele au fost smulse de pe spatele scaunelor, lucruri de neimaginat pentru un partid care se vrea reformator și care are drept stindard proiectul ”România educată”.

Imaginile contrazic ”România educată” a liberalilor, ceea ce au lăsat în urmă astăzi sunt mai mult urme de vandalism, decât comportamentul unor oameni civilizați.

Comments

comments