Mitingul organizat de PSD va avea loc sâmbătă, de la ora 20.00, în Piața Victoriei

Președintele PSD Liviu Dragnea a anunțat oficial că mitingul organizat de Partidul Social Democrat va avea loc sâmbătă seara, în Piața Victoriei, pentru ”apărarea democrației”, ”protejarea justiției” și a cetățenilor împotriva abuzurilor. Liderul social-democraţilor a precizat că la mitingul de susţinere vor participa sute de mii de oameni.

”Un miting organizat împotriva abuzurilor care se întâmplă în România de mult timp, faptul că democraţia şi statul de drept sunt afectate de câţiva ani în România. Facem acest miting pentru a arăta că suntem decişi să mergem până la capăt. Îi aşteptăm pe toţi acre vor să trăiască într-o ţară liberă, în care să nu mai fie instituţii aflate sub teroare, unde, din cauza unei propagande toxice uriaşe se pune problema ca o putere subterană să paraziteze deciziile şi să influenţeze într-un mod ocult decizii importante, să permită instruziuni neconstituţionale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti să fie închise, zeci, mii de destine să fie distruse”, a declarat Liviu Dragnea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.