Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD, condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul subvenţiilor. Fostul trezorier al PSD, deputatul Mircea Gheorghe Drăghici, a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul subvențiilor, în care a fost acuzat de delapidare, după ce a folosit subvenţiile primite de PSD de la AEP pentru a-şi cumpăra un imobil.
Pedeapsa este rezultată în urma contopirii a două condamnări. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă.
Drăghici a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la patru ani de închisoare pentru utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate și i s-au interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în oricare alte funcţii publice.
De asemenea, i s-a interzis şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat ori de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii.
Totodată, Drăghici a fost condamnat la trei ani pentru infracţiunea de delapidare.
Cele două pedepse au fost contopite, astfel că Mircea Drăghici urmează să execute pedeapsa de patru ani de închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, astfel că totalul pedepsei va fi de cinci ani de carceră.
Mircea Drăghici a fost achitat pentru delapidare, instanța constatând că persoana vătămată, respectiv Partidul Social Democrat, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În plus, magistrații au decis și confiscarea sumei de 19.000 de euro de la Mircea Drăghici.