Ministrul Sănătății susține că vaccinarea anti-COVID nu ar trebui să fie obligatorie

595 views

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, este adeptul schemei vaccinării obligatorii care este valabilă acum pentru că o consideră absolut necesară în construirea unei stări de sănătate a nației. Despre vaccinarea obligatorie anti-COVID, însă, ministrul Sănătății are altă părere. Spune că acesta ar trebui să fie recomandat, nu obligatoriu, cum se întâmplă în cazul vaccinului antigripal.

Am trecut printr-un prim moment al pandemiei, poate vom trece și prin al doilea. Suntem o rată dintre noi care se imunizează. Imunizarea noastră se poate face în două feluri: trecând prin boală sau vaccinându-ne. Deocamdată, vaccinul nu-l avem. Un posibil vaccin toată lumea îl dă ca posibil în a doua jumătate a anului viitor. Dacă privim acest lucru, posibilitatea ca, odată apărut acest vaccin anti-COVID la un an și jumătate după, nu știu dacă vom mai fi atât de acerbi încât să-l credem obligatoriu.
Ca și vaccinul antigripal, ca și vaccinul anti-COVID, le recomand. Sunt acele seturi de vaccinuri care se fac pe program, la nivel național, pe care le luăm din copilărie, pentru acelea aș face vaccinare obligatorie. Ne gândim că este un vaccin nou, că este o patologie nouă. A introduce obligativitatea, fără a avea o perioadă de tesare, o perioadă de evaluare pe 2-3 sezoane, e un lucru dificil. Este o recomandare să se facă, dar nu putem introduce obligativitatea după un an, doi de boală”, a explicat Tătaru la digi24.ro 

Ministrul spune, însă, că susține legea privind vaccinarea obligatorie.

Comments

comments