Ministrul Energiei: Criza gazelor naturale este o criză artificială!

Ministrul Energiei: Criza gazelor naturale este o criză artificială! Criza gazelor naturale este creată artificial de Federaţia Rusă, prin Gazprom, şi cred că este nevoie de un front comun al tuturor statelor membre pentru a pune capac peste această criză energetică, a declarat miercuri, 17 noiembrie, ministrul interimar al Energiei, Virgil Popescu, la Topul Naţional al Firmelor 2021.

O pandemie suprapusă peste o criză energetică nu este un lucru bun. Trebuie să fim foarte atenţi, pentru că pandemia nu s-a terminat. Trebuie să fim prudenţi, în aşa fel încât sănătatea românilor să fie în prim-plan. Avem o criză a gazelor naturale, care este o criză artificială creată de Federaţia Rusă, prin Gazprom. Aţi văzut cât de sensibilă este piaţa gazelor naturale. În momentul în care reglementatorul german a anunţat că va amâna avizarea conductei Nord Stream 2, preţul gazului natural automat a crescut. Cred că e nevoie de un front comun al tuturor statelor membre pentru a pune capac peste această criză energetică„, a afirmat Popescu.

În ceea ce priveşte provocările anului 2020, oficialul a susţinut că a fost „un an foarte greu, un an cum probabil nimeni nu s-a aşteptat, un an cu lockdown în care ne-am confruntat cu o pandemie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.