Ministrul Dezvoltării: Se vor reduce termenele de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire

Cseke Attila a prezentat într-o conferință de presă prioritățile mandatului său de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

O prioritate este și adoptarea, în primăvara acestui an, a Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor, care introduce o serie de reforme ample în acest domeniu, precum reducerea termenelor de avizare și de emitere a certificatelor de urbanism și a autorizațiilor de construire, eliminarea avizelor ”în cascadă”, crearea unei platforme digitale naționale și reducerea costurilor legate de acestea pentru cetățeni.

Ministrul a precizat: ”Voi cere Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară reducerea numărului de taxe și tarife pentru servicii publice efectuate de către statul român și aplicate cetățenilor pentru că nu este firesc ca, pentru un extras de carte funciară, care există deja în evidențele ANCPI, cetățenii să plătească o anumită sumă.”

”De asemenea, din acest an, vom crea platforme digitale pentru ANL și CNI, așa cum am făcut în anul 2022, pentru depunerea proiectelor prin PNRR și Programul Anghel Saligny, astfel încât să asigurăm vizibilitatea și transparența acestora”, a mai spus ministrul Dezvoltării.

Pe termen lung, Cseke Attila a menționat, ca prioritare, Legea pentru reducerea disparităților teritoriale, în vederea creării unor mecanisme de modernizare a zonelor mai puțin dezvoltate, Legea Capitalei, necesară pentru clarificarea procedurilor și a relațiilor administrative dintre Primăria Generală și primăriile de sector, dar și implementarea, de către unitățile administrativ-teritoriale, a consorțiilor administrative, pentru accesul sporit al cetățenilor la servicii de calitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.