Aşa cum a promis în campania electorală, Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, deputat de Piteşti, a reuşit să îşi impună voinţa în ceea ce priveşte reducerea TVA-ului la pâine de la 24 la doar 9%. Asta, în ciuda opoziţiei Ministerului de Finanţe, care considera că nu există soluţii pentru acoperirea golului astfel creat în buget. Reducerea va fi aplicată efectiv începând din luna iulie. „Decizia de reducere a TVA la pâine va fi luată până la sfârşitul acestei luni, cu sau fără voia unor funcţionari din Ministerul Finanţelor Publice”, a declarat Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Întrebat ce se va întâmpla dacă specialiştii din Ministerul Finanţelor se vor opune reducerii TVA la pâine, ministrul a insistat că este vorba de o decizie politică. Discuţiile au pornit de la un document al Ministerului Finanţelor, de săptămâna trecută, emis de cabinetul Ministrului de Resort, cu semnătură, ştampilă şi număr de înregistrare. Actul arăta că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi „cel puţin teoretic”, poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care, însă, în prezent, nu pot fi asigurate.
Cu toate acestea, pentru a dovedi că nu uită ce a promis în campanie şi că îşi ţine cuvântul dat, spre deosebire de alţi politicieni care promit marea cu sarea şi apoi nu se mai ţin de cuvânt, Ministrul Daniel Constantin a reuşit să treacă peste opoziţia colegului liberal de la Finanţe, astfel că reducerea TVA-ului va deveni realitate în curând.
Se marchează astfel şi o premieră în ceea ce priveşte taxele şi impozitele în România – de scădere – şi nu de creştere. În ceea ce priveşte diferenţa de taxă, Ministrul Agriculturii a declarat că aceasta va fi acoperită din colectarea mai eficientă a restului de taxe şi impozite.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI