Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a  lansat azi, în sala de ședințe a Consiliului Județean Argeș – Pitești, prima sesiunine de cereri de proiecte pentru pentru măsurile din PNDR 2020 destinate investițiilor de utilitate publică. 

 

Măsurile, care se adresează în principal autorităţilor publice locale, dar şi ONG-urilor şi firmelor private, acoperă domenii precum infrastructura agricolă şi silvică, alimenatrea cu apă şi canalizarea, unităţile de învăţământ dar şi patrimoniul cultural. Pot fi finanţate drumuri agricole şi forestiere, reţele de apăşi canalizare, creşe, grădiniţe, dar şi reabilitarea unor monumente istorice, indiferent dacă se află în patrimoniul public sau privat. În funcţie de măsura accesată, sprijinul public nerambursabil, asigurat din fonduri UE sau din bugetul de stat, poate ajunge şi la 100% dar în nici o situaţie nu e mai mic de 80%. Fondurile nerambursabile pentru astfel de investiţii se ridică la un total de peste 650 milioane de euro

Bazându-se pe experienţa din precdentul exerciţiu financiar, 2007-2013, autorităţile au decis şi anumite simplificări ale metodologiei de lucru şi depunere a proiectelor. Spre exemplu, sesiunea de depunere de proiecte pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 va fi deschisă în mod continuu, până la încheierea exercițiului bugetar, a anunțat Daniel Constantin. 

“Dacă mă refer la beneficiarii publici, sunt foarte multe simplificări, în primul rând toată corespondența se poate face online și nu mai este nevoie să mergeți către centrul regional care administrează aceste proiecte de infrastructură”, a explicat ministrul.

“Sesiunea de proiecte de acum până în anul 2020 va fi deschisă în mod continuu, de la începutul anului, de la 1 ianuarie în fiecare an și până la sfârșitul lunii octombrie, urmând ca în lunile noiembrie și decembrie să pregătim noua sesiune. În acest an, deschidem sesiunea în luna septembrie și va fi deschisă, cel mai probabil, până la sfârșitul lunii noiembrie”, a mai declarat Daniel Constantin. 

La deschiderea primei sesiuni de cereri de proiecte pentru pentru măsurile din PNDR 2020 au mai participat ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, secretarul de stat pentru dezvoltare rurală din cadrul MADR, George Turtoi, directorul general adjunct al Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), Iulian Bucătaru, și directorul general adjunct al Autorității de Management pentru PNDR, Romulus Duică.

Evenimentul, organizat în colaborare cu cu AFIR, a fost găzduit de sala de ședințe a Consiliului Județean Argeș.

Comments

comments