Ministerul Mediului va lansa programul „Rabla pentru sobe”, în următoarele săptămâni

Marea majoritate a locuințelor care se încălzesc cu lemne de foc în România sunt slab eficiente energetic – randamentul mediu al unei sobe în mediul rural este de 20-25%, iar acesta este motivul pentru care va fi introdus programul pilot de acordare a unui sprijin financiar pentru achiziția de sobe eficiente energetic în localitățile din zonele montane, a precizat ministrul mediului, în cadrul unei conferințe de specialitate.

Mircea Fechet a precizat că programul „Rabla pentru sobe” va fi lansat în următoarele săptămâni, bugetul total va fi de 500 de milioane de lei, iar subvenţia de până la 10.000 de lei, pentru a acoperi 75% din costuri.

”Vom finanța 75% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, care trebuie să fie la un standard european, numit Eco Design, ceea ce înseamnă un randament de cel puțin 80%, deci ele vor consuma la jumătate sau poate chiar o treime din cantitatea de lemn utilizată acum pentru a încălzi aceeași suprafață” a adăugat ministrul Mediului, accentuând și faptul că: “Nu se pune problema să renunțăm la această sursă de încălzire, lemnul de foc, acolo unde este accesibil, se folosește dintotdeauna, nu avem de ce să cerem cuiva să schimbe modul în care își încălzește locuința. Cu atât mai mult cu cât lemnul de foc este o resursă regenerabilă.”

Dispozitivul instalat trebuie să fie la un standard european, numit Eco Design, ceea ce înseamnă un randament de cel puţin 80%, ceea ce înseamnă că va consuma la jumătate sau poate chiar doar o treime din cantitatea de lemn utilizată în prezent pentru a încălzi aceeaşi suprafaţă, mai spune ministrul mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.