Ministerul Energiei: Pentru că se produc prea multe avarii, investiţiile în reţelele electrice vor fi verificate de o comisie

159 views

La propunerea Ministerului Energiei a fost înființată o comisie interinstituțională care să evalueze situația rețelelor electrice din România și a investițiilor asumate de operatorii de distribuție. Comisia, înființată prin Memorandum aprobat în Ședința de Guvern, este formată din reprezentanți ai Ministerului Energiei și ai Autorității de Reglementare în domeniul Energiei. Aceasta va fi operațională timp de un an, cu posibilitatea extinderii acestei perioade, dacă se va considera necesar.

”Anul 2017 ne-a pus față în față cu mai multe episoade de vreme extremă. De fiecare dată am avut de-a face cu sute de stâlpi rupți, linii distruse și sute de mii de români fără curent electric. Este foarte adevărat că schimbările climatice își spun cuvântul, iar evenimentele meteo sunt poate mult mai violente decât în anii precedenți. Dar chiar și așa, amploare avariilor indică o stare precară a reţelelor de distribuție. Vrem ca prin această comisie să vedem dacă investițiile planificate de operatorii de distribuție au fost făcute și dacă acestea au fost efectuate corespunzător și la standarde de calitate, la fel ca în țările de origine ale unora dintre aceste companii”, spune Toma Petcu ministrul Energiei.

Proiectul de strategie energetică a României estimează că în perioada 2017 – 2030, cu orizont 2050 necesarul investițional în rețelele electrice trebuie să ajungă la circa 500 de milioane de euro anual. Investițiile includ echipamente și tehnologii care fac tranziția către „rețele inteligente” cu comunicare bidirecțională, cu gestiune eficace și cu flexibilitate mai mare în operare.

„Este clar că este nevoie de investiții în rețelele electrice, iar cei în măsură să le facă sunt operatorii de distribuție, titulari de licență cu contract de concesiune, care activează pe teritoriul României. Au trecut peste 10 ani de la marile privatizări ale rețelelor de distribuție și ne-am fi așteptat la o mai mare siguranță și continuitate în alimentarea populației. În acest interval de timp valoarea facturilor a crescut semnificativ. Totuși, în România mai există, din păcate, rețele electrice mai vechi de 35 de ani. Ne-am fi dorit ca aceste creșteri să fie dublate de o calitate mai bună a serviciului livrat populației”, mai spune Toma Petcu.

Conform Memorandumului, Comisia urmează să:

• Să efectueze o analiză a modului de organizare la nivelul ODC a activităţii de mentenanţă: modalitatea de elaborare a programelor de mentenanţă şi procedurile de urmărire a realizării programelor propuse;

• Efectuarea unei analize a modului de organizare la nivelul ODC a activităţii de investiţii: procedurile de elaborare a programelor de investiţii, inclusiv modalitatea de stabilire a investiţiilor prudente şi prioritizarea acestora; urmărirea realizării investiţiilor propuse;

• Studii de caz: analiza incidentelor deosebite din RED apărute în anul 2017.

Activitatea Comisiei se va desfăşura în Bucureşti şi la sediile ODC unde se vor efectua vizite de lucru. Comisia se va întruni cel puţin o data pe lună. Activitatea Comisiei se va finaliza cu un raport care va fi prezentat Guvernului, ce va conţine probleme identificate şi recomandări care ar putea conduce la remedierea neconformitaţilor precum şi, dupa caz, propuneri de modificare/completare a cadrului legal aplicabil.

Comments

comments