Ministerul Educaţiei va reglementa programul orelor de educaţie fizică. Ministerul Educației ia în calcul elaborarea unor reguli noi pentru orele de sport în condițiile în care există opinii diferite în privința portului măștii în timpul acestor ore.

În prezent, copiii, cu excepția preșcolarilor, trebuie să poarte masca de protecție în permanență în timp ce se află în școală, inclusiv la orele de sport.

Conform noilor reglementări, copiii ar urma să păstreze distanța de un metru și jumătate și să evite sporturile de echipă.

În plus, când este posibil, orele de educație fizică ar trebui organizate în aer liber.

Potrivit unor date centralizate de Ministerul Educației, în alte state europene, precum Austria, Belgia, Bulgaria, Finlanda sau Suedia masca nu este obligatorie la orele de sport, în Franța sau Spania însă organizarea orelor de educație fizică este permisă doar în aer liber, în timp ce în Cehia nu se fac aceste ore.

Comments

comments