Ministerul Educaţiei, fără ministru. Preşedintele amână decizia asupra numirii Ecaterinei Andronescu

456 views

Mandatul de ministru interimar al Educaţiei, Rovana Plumb, se încheie vineri, după ce au expirat cele 45 de zile în care poate exercita această funcţie, potrivit Legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor.

PSD a propus-o ca titular al portofoliului pe Ecaterina Andronescu însă preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va amâna decizia, până se lămureşte. Preşedintele are dreptul să o numească sau să o refuze pe Ecaterina Andronescu ca ministru plin, însă are posibilitatea să amâne decizia tot timp de 45 de zile. Apoi, şeful statului poate respinge o singură dată o propunere de ministru, însă nu este specificat intervalul de timp. Sursele citate au dat exemplu revocarea Laurei Codruţa Kovesi, precizând că nici în acea situaţie Iohannis nu a avut un termen, de aceea a amânat decizia.

În cazul în care Klaus Iohannis refuză să numească vineri ministrul Educaţiei, premierul Dăncilă ar putea sesiza la CCR un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Preşedinţie. Pe de altă parte, Iohannis i-ar putea cere şefului Executivului să facă altă propunere de ministru interimar, iar şeful statului să o accepte. În acest caz, Dăncilă nu ar mai avea motiv să reclame la Curtea Constituţională un conflict instituţional.

Comments

comments