A făcut o sală întreagă să plângă de emoţie la “Next Star”, atunci când a interpretat regeşte o melodie celebră de la Queen, “Show Must Go On”. La fel s-a întâmplat şi miercuri seara, la emisiunea „Sinteza zilei“ de la Antena 3. Dar nu s-a oprit aici. Alex Pârvu, în vârstă de 10 ani, micul nevăzător din Piteşti cu voce de înger, l-a impresionat chiar pe chitaristul trupei. Brian May a postat pe pagina sa oficială de pe o reţea de socializare melodia cântată de micul artist argeşean. Acum Alex are un nou vis, să cânte pe scenă alături de trupa Queen și se pare că primul pas a fost făcut. A reușit să ridice sala în picioare și să impresioneze cu talentul și dorința lui de a cânta, iar publicul și jurații nu au fost singurii pe care Alex Pârvu i-a impresionat. Postarea a strâns peste o mie de like-uri și sute de comentarii din toată lumea. Oamenii sunt impresionați de vocea lui, dar și de povestea lui de luptător. “Mă simt tare norocos să fiu oglinda Piteştiului!”, spune sincer Alex de fiecare dată când este întrebat de oraşul său natal.

Micuţul Alex Pârvu l-a făcut să plângă şi pe Toto Cutugno

Nu doar Brian May a fost impresionat de vocea micului artis din Piteşti, ci şi Toto Cutugno, care la concertul din noiembrie 2014, de la Sala Palatului, la luat pe Alex cu el pe scenă şi l-a pus să cânte la pian un fragment de Beethoven! “Mi-a prezentat cineva un copil şi mi-a spus că vrea să îmi interpreteze o arie de Beethoven, ca să îmi spun părerea! După ce l-am ascultat, mi-au dat lacrimile şi i-am zis că vreau să vină să îmi cânte şi în concert! Aşa că l-am adus în faţa dumneavoastră pe acest copil care nu vede, însa simte totul cu sufletul! Sunt atît de impresionat de Alex încat am să îl iau la Milano şi am să îl introduc la televiziunile de acolo! Merită, este foarte talentat!”, a spus Cutugno.

O lecţie de viaţă impresionantă

Când avea numai patru ani, Alex a primit un cadou care avea să-i schimbe viaţa: o orgă. De atunci, viaţa lui Alex se împarte între orele de muzică şi festivalurile şi concursurile unde îi uimeşte pe toţi cu talentul său. Alex este un copil pentru care dizabilitatea nu are nicio valoare. Deşi este nevăzător, el a reuşit să obţină numeroase premii şi felicitări la festivaluri naţionale şi internaţionale, demonstrând, încă o dată, că nicio dizabilitate nu îl împiedică să-şi realizeze visele.
Este un copil cu o voinţă şi încredere ieşite din comun, spune mama lui, Mădălina Pârvu. Când avea patru ani, Alex-Andrei a primit cadou de ziua lui o orgă. Tot exersând pe ea, a auzit la televizor o melodie şi a început să o reproducă, îşi aminteşte mama copilului. “L-am dus la câteva lecţii de pian, iar profesoara era foarte încântată de rapiditatea cu care învăţa”. Cele mai mari probleme au apărut când Alex a împlinit vârsta pentru a merge la şcoală. Părinţii lui au considerat că poate urma studii într-o instituţie de masă. Nu de aceeaşi părere au fost directorii de şcoli şi învăţătorii. “Inspectoratul şcolar nu ştia mai nimic despre posibilitatea încadrării în învăţământul de masă al copilor cu diverse probleme; directorii, respectiv învăţătorii, cu atât mai puţin. Am fost priviţi ca nişte bieţi părinţi care au un copil „cu probleme“. Eu zic că, în timp, chiar am reuşit să le dovedim că Alex poate fi la fel de bun ca orice coleg de-ai lui şi chiar mai bun”, explică Mădălina Pârvu.
L-au înscris pe Alex la trei şcoli şi la nici una nu a ajuns să înveţe. În cele din urmă, o prietenă de familie le-a povestit despre Liceul de Artă “Dinu Lipatti”, unde exista şi învăţământ primar. Evident, s-a înscris la clasa de pian. Un mare plus a fost că băiatul este talentat şi are multe realizări, explică mama lui lipsa discriminării în rândul colegilor de clasă. “Colegii sunt foarte săritori: îl ajută să-şi strângă ghiozdanul, să-şi găsească haina, să meargă împreună cu el la orele pe care nu le face în clasa de curs”.
Alex este sociabil şi foarte înţelegător, spune Mădălina Pârvu. “L-am învăţat să nu accepte să fie tratat altfel decât ceilalţi şi nici nu l-am cocoloşit prea mult”. Când era mai mic, Alex visa să fie preot. Îi plăcea mult să meargă la biserică. Acum, îşi doreşte să fie cântăreţ. “Cu siguranţă, va face o carieră în muzică. Am ştiut asta de când l-am înscris la cursul de muzică de la Palatul Copiilor din Piteşti”, mărturiseşte mama lui. După două luni de curs, la numai opt ani, Alex participa la primul concurs de muzică, “Cerbul de Aur Junior”, unde primea un premiu chiar de la artista Dida Drăgan. “Aşa a început totul şi de atunci, suntem în plină activitate muzicală”. Şi activitatea n-a fost puţină deloc: 14 festivaluri în doi ani, patru “Premii I” şi numeroase trofee şi premii speciale din partea Radio România Cultural şi Televiziunea Română.

Comments

comments

DISTRIBUIȚI