Mesajul primarului Ion Georgescu după ce Spitalul Mioveni a fost desemnat centru județean de tratare a persoanelor cu coronavirus.Stimați locuitori ai orașului Mioveni, consider că ați avut mereu încredere în mine și vreau să fac câteva precizări, referitor la informația momentului, cea care a creat nenumărate discuții și a ridicat multe semne de întrebare în rândul cetățenilor acestei comunități. Este adevărat că Spitalul Mioveni a fost desemnat ca, în contextul pandemiei de coronavirus, să fie centru județean de tratare a persoanelor testate pozitiv cu acest virus.

Această decizie mi-a fost comunicată pe linie ierarhică, de forul administrativ superior, care a luat decizia în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, din care niciun reprezentant al orașului nu face parte.

Hotărârea adoptată de membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, ca soluție în scenariul unei evoluții puternice a îmbolnăvirilor cu COVID-19 în județul Argeș, intră în vigoare în dată de 28 martie.

Până atunci însă, va trebui ca și noi, pe plan local să luam o serie de hotărâri în cadrul Consiliului Local Mioveni, să avem un punct de vedere legat de această decizie asupra căreia nu am fost consultați.

În acest moment trebuie să analizam cu calm și să reflectăm cu celeritate asupra deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă, urmând să căutam cele mai bune soluții, atât pentru comunitate, cât și din punct de vedere legal, în contextul asigurării serviciilor medicale pe perioada stării de urgență.
Vă voi ține la curent cu evoluția situației.
Vă prezint documentul pe care l-am primit în această seară (nr. red. miercuri seară)”, transmite primarul Ion Georgescu:

Comments

comments