Dezvoltă abilități mentale
O vorbă din bătrâni spune că ”omul, cât trăiește, învață”. De când se naște și până trece în lumea celor drepți, omul este bombardat zilnic cu informații pe toate canalele și experiențe variate în urma cărora, se spune că, extrage învățături.

În decursul anilor, omul s-a adaptat la mediu și asta i-a asigurat supraviețuirea și evoluția. Ceea ce consideram SF în urmă cu 10-15-20 ani, astăzi este realitate. Nu am ajuns încă la mașini zburătoare, dar evoluția tehnologica ne demonstrează că ele pot exista. Nu au fost dezvoltate încă nave spațiale intergalactice, dar evoluția a scos omul în spațiu.

Mai în joacă, mai în serios, omul a reușit să-și dezvolte noi abilități pe care ulterior le-a folosit în evoluția sa. Dar oare sunt suficiente doar aceste evenimente cotidiene pentru a putea dobândi noi competențe?
Unele studii de specialitate spun că un om are nevoie de 20 de ore pentru a învăța ceva nou, de la zero. Mai exact, 40 de minute pe zi, zilnic, timp de o lună. Dacă se dorește atingerea pragului de excelență, atunci e nevoie de 10 000 de ore pentru aprofundare și dezvoltare.

Dar înainte de toate, ”învață să înveți”. Pentru a ajunge la performanțe notabile într-un domeniu, omul trebuie să învețe să elimine frustrările și obstacolele apărute pe parcursul procesului de învățare. Este bine pentru minte și vă va ajuta să lucrați mai bine.

La început e mai greu pentru că omul, prin natura sa, este reticient la nou, apoi sunt toate provocările de peste zi și toate obstacolele neprevăzute. Dar prin ambiție și perseverență, se poate răzbate această perioadă și la final se poate învăța un lucru noi, iar rezultatul este mulțumirea de sine.

Dar oamenii nu sunt identici. Unii sunt înzestrați cu diferite abilități, aceste însușiri psihofiziologice prin intermediul cărora un individ poate învăța mai simplu și poate îndeplini mai repede anumite activități față de alt individ. Și prin exercițiu, aceste abilități devin parte integrantă din personalitatea fiecăruia. Odată finalizat procesul de integrare, abilitatea poate deveni aptitudine, iar individul reușește să-și îndeplineasă mult mai repede și mai eficient targetul.

Dar sunt și persoane care se nasc nativ cu anumite aptitudini. Se spune că fiecare persoană are un canal senzorial predominant, mai dezvoltat. Unii au auzul mult mai fin, alții au o memorie vizuală foarte bine dezvoltată, ambele fiind utile în procesul de învățare. Mirosul și gustul pot fi la fel de bine dezvoltate.


Memoria Vizuala

Sunt și indivizi cu o memorie generală foarte bună, ceea ce le ușurează munca atunci când lucrează cu un volum mare de informații. Însă altele pot avea memoria mai slabă și atunci au nevoie de mult exercițiu pentru a reține anumite informații.Însă cele mai multe persoane au memoria vizuală ca principal canal senzorial, dar asta nu înseamnă că celelalte canale nu sunt și ele prezente. Însă vizual vor putea reține mai repede informațiile.

Memoria vizuală ajută la înregistrarea informațiilor, a imaginilor și a fizionomiilor. Este cel mai solicitat canal senzorial și cel mai antrenat. În procesul de învățare, unii rostesc informațiile cu voce tare pentru a se ajuta de senzorul auditiv sau subliniază pentru a se accentua memoria vizuală. Cei ce au o memorie vizuală bună pot învăța mult mai repede pentru examene sau pentru a susține diveerse discursuri și prezentări fără să citească de pe foi.

De exemplu, jucătorii de poker sau blackjack se folosesc de memoria vizuală pentru numărarea de cărți și pentru a ține evidența lor. Astfel, își pot crește șansele de câștig pentru că știu ce cărți s-au jucat și care este probabilitatea de a avea o mână bună. Totodată, prin folosirea memorie vizuale, jucătorii sunt discreți și nu se dau de gol în timpul jocului. Însă nu toate cazinourile acceptă astfel de ”trucuri”.


Numarare carti de joc

Dominic O’Brien este considerat bărbatul cu cea mai bună memorie din lume. A început să-și antreneze memoria dintr-o întâmplare, în 1987. În doar câteva săptămâni a reușit să memoreze ordinea dintr-un pachet de cărți de joc, iar acum face același lucru cu 54 de pachete. Are 63 de ani și a câștigat câteva ediții ale Campionatelor Mondiale de Memorie.

Dominic și-a testat memoria pentru a memora cărțile la jocurile de noroc din marile cazinouri. În 1991, în doar câteva luni, Dominic O’Brien ajunsese la sume fabuloase de bani obținute din jocurile de noroc cu cărți.

Când a fost descoperit că ”numără cărțile”, cazinourile din Las Vegas, Marea Britanie și alte state i-au interzis accesul. Nu e ceva ilegal, dar e un truc ce poate dezavantaja ceilalți jucători și chiar cazinourile.
Studiile de specialitate spun că oricine poate ajunge la o asemenea memorie vizuală dacă reușește să o antreneze și să o mențină ”curată”. Inclusiv Dominic O’Brien crede că oricine poate avea aptitudinea lui dacă se antrenează foarte mult. A scris mai multe cărți în care oferă sfaturi despre cum se poate antrena memoria și cum se poate construi o gândire creativă. Una dintre cele mai vechi metode este cea a ”călătoriei”, tehnică folosită încă din Grecia antică.

Pe scurt, metoda aceasta vă poate ajuta să vă dezvoltați memoria și să nu mai uitați produsele de pe lista de cumpărături, dar și cu alte scopuri. Dacă aveți o rută cunoscută bine, pe care o faceți zilnic, puteți plasa diferite imagini/produse într-un traseu imaginar. Cu alte cuvinte, puteți asocia produsele de pe lista (ceea ce trebuie să memorați) cu diferite obiecte existente pe traseul parcurs.

Dacă aveți în plan să învățați ceva nou, poate chiar să memorați cărțile dintr-un pachet de joc, e bine să începeți cu ordine în gânduri și să exersați mult. Începeți să învățați ceva mai ușor. Nu fixa de la început targeturi ce par ”imposibile”. Inevitabil, rezultatele vor apărea.

Comments

comments